Un alt fost fotbalist al echipei FC Argeș a dorit să transmită un mesaj de încurajare pentru elevii lui Bogdan Andone. Este vorba despre Alexandru Răuță, jucător care a fost crescut de gruparea din Trivale, făcându-și junioratul la Centrul de Copii și Juniori „Leonte Ianovschi”. A evoluat la seniorii alb-violeți în sezonul 2010 – 2013 și în urmă cu doi ani.
Doar cuvinte frumoase are la adresa clubului care l-a format. „Am trăit foarte multe momente plăcute acolo, am fost junior la FC Argeș, am crescut de la șapte ani acolo, în grădina din Trivale, am stat până la 20 de ani, când echipa s-a desființat, din păcate.
Apoi, câțiva jucători am fost vânduți la CS Mioveni. Îmi pare rău că nu am mai fost opriți atunci, noi ne doream să rămânem, dar echipa traversa o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar.
Pentru mine, FC Argeș a fost mereu ca o familie, am crescut în spiritul de acolo, a fost casa mea.
Știu ce reprezintă FC Argeș pentru suporterii de acolo, care sunt foarte pretențioși, deoarece au fost învățați cu victorii mari în anii anteriori.
În ceea ce privește rezultatele de acum ale echipei FC Argeș, sunt mândru de jucători, le țin pumnii și sunt sigur că vor promova.
Le doresc baftă multă și anul viitor să joace în primul eșalon, pe vremea aceasta. Se va face și un stadion frumos la Pitești, va fi ceva formidabil”, ne-a declarat Alexandru Răuță, fostul jucător al echipei FC Argeș.
Citește și: Exclusiv! Alin Popa: „La FC Argeș s-a format o adevărată familie și mă bucur enorm!”
Pai am multe momente frumoase, eu ca si junior a lui fc arges sti foarte bine ca am crescut de la 7 ani pana la 20 de ani acolo pana sa desfiintat si am fost vanduti la cs mioveni 3-4 insi, am avut momente frumoase mai ales ca eram de aceasi varsta multi jucatori , pacat ca nu ne au tinut atunci ca sigur eram pe prima scena a fotbalului, dar au fost probleme financiare si echipa s a desfiintat. Fc Arges mereu a fost pentru mine ca o casa , am crescut in spiritul de aici de la pitesti , stiu ce inseamna fc arges si stiu ca suporterii sunt pretențioși la pitesti , si pe bune dreptate au fost invatati cu victorii mari in anii anteriori, asa ca cei care sunt acum la echipa si au facut treaba foarte bine pana acum si sunt convins ca vor promova . Le doresc bafta multa si la anul sa joace in liga 1 pe vremea aceasta. Se va face si un stadion frumos la pitesti unde va fi alta emulatie cu siguranta
0 Comentarii