Web Analytics

EVENIMENT ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI ARGEȘ: INFORMĂM ASISTENȚII, SALVĂM PACIENȚII!

de | 13.04.2021 09:05 | Actualitate

Campania ,,Solidaritate pentru sănătate”, inițiată și lansată de filiala argeșeană a Ordinului Asistenților Medicali, va debuta, vineri, 16 aprilie, cu un webinar adresat asistenților medicali. Evenimentul cu tema ,,Informăm asistenții, salvăm pacienții” se va desfășura, online, prin intermediul platformei ZOOM, și va fi creditat conform normelor de EMC.

Înscrierea participanților se face până în data de 14.04.2021 prin completarea formularului pus la dispoziție pe site-ul filialei la adresa https://oammr-arges.ro/events/category/cursuri/.

În ziua webinarului, până în ora 14.00, vor fi transmise pe adresele de e-mail ale participanților link-ul pentru conectare la webinar si parola de acces. Informațiile de logare la eveniment nu pot fi transmise și altor persoane, care nu s-au înregistrat în prealabil.

Organizatorii au invitat la acest webinar specialiști de renume din sistemul medical argeșean și propun un dialog deschis, onest și necesar între invitați și asistenții medicali participanți.

Potrivit președintelui OAMGMAMR ARGEȘ, Estera Stămoiu, astfel de acțiuni se vor desfășura pe tot parcursul acestui an.

,,Webinarul pe care îl organizăm, în această săptămână, dă startul campaniei ,,Solidaritate pentru sănătate!”, lansată pe 7 aprilie, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, ce are ca unic scop păstrarea unității pentru sănătatea noastră, a tuturor. Prin calendarul nostru de acțiuni ne alăturăm angajamentului OMS, acela de a ne asigura că ,,toată lumea, oriunde, poate realiza dreptul la o sănătate bună”. Consider că este necesar să acționăm fără întârziere. Așa cum am mai spus, suntem într-o luptă contracronometru care ne costă vieți. Numărăm din ce în ce mai multe vieți pierdute și aceste pierderi sunt motivul principal pentru a lupta. Este necesar să acționăm corect și, de aceea, am evaluat cu atenție zonele către care îndreptăm mesajul nostru. Am identificat această zonă sensibilă în ce privește vaccinarea și ne îndreptăm cu informații corecte transmise de specialiști a căror valoare profesională nu poate fi contestată.

 

 

CITEȘTE ȘI: AXA PROSPECT SRL – anunț de începere proiect

 

 

 

Este nevoie de o informare corectă, bazată pe dovezi, astfel încât decizia să fie luată în deplină înțelegere și cunoaștere. Astfel, programele noastre de educație medicală continuă, în rândul cărora se înscrie și acest webinar, adresate asistenților medicali argeșeni, sunt cheia prin care ne dorim să ajungem la semenii noștri, să venim în întâmpinarea nevoilor pe care le au și să le alungăm temerile privind vaccinarea. Este cel mai simplu și important pas al prevenției, iar eu, în activitatea pe care o coordonez, pun mare accent pe faptul că prevenția este baza indispensabilă a sănătății. De data aceasta, salvarea vine, în acest context, prin vaccinare”  a subliniat Estera Stămoiu, liderul asistenților medicali argeșeni.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii