Web Analytics

Estera Stămoiu: ,,Calea dialogului și a muncii în echipă, esențială pentru a ajunge la succes”

de | 24.05.2022 08:09 | Actualitate

S-a tras cortina peste ediția cu numărul zece a Conferinței ,,Zilele Asistentului Medical Argeșean”. O ediție de colecție care a întrunit multe elemente pentru a fi păstrată la loc de cinste în arhiva Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș.

Organizată în perioada 18-19 mai a.c., manifestarea de anul acesta a reprezentat o oportunitate de a onora asistenții medicali argeșeni pentru profesionalismul, sacrificiul și altruismul manifestat de la începutul pandemiei COVID-19. Conferința, organizată în contextul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, s-a desfășurat în format hibrid. Astfel, evenimentele din prima zi au fost găzduite de Universitatea Pitești, iar sesiunea științifică pregătită pentru cea de-a doua zi s-a desfășurat în mediul online. La întâlnirea de la Universitatea Pitești au participat invitați din prima linie a domeniului medical și administrativ argeșean, precum și aproximativ o sută cincizeci de asistenți medicali argeșeni.

Citește și: A fost aprobat proiectul privind reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a castrului roman Jidava

Reîntâlnirea, față în față, atât de așteptată, după cei doi ani de restricții impuse de pandemia COVID-19, a oferit organizatorilor prilej de înaltă recunoștință față de asistenții medicali argeșeni, parte din marea echipă de salvatori aflați în linia întâi de sacrificiu. Echipa de conducere a OAMGMAMR Argeș a acordat trofee și distincții atât eroilor din linia întâi, asistenți medicali și medici din spitalele suport COVID, cât și factorilor de decizie care au asigurat suportul medical, material și legislativ în cei doi ani de pandemie. În mod simbolic, asistenților medicali numiți îngeri cu halate albe, le-a fost înmânat Trofeul ,,Aripile Recunoștinței” în formă de aripi, iar echipele medicale care au luptat pentru fiecare bătaie de inimă au primit trofeul ,,Inima Recunoștinței”.

A doua zi a manifestării a fost dedicată, exclusiv, sesiunii științifice care a avut ca subiect central tema lansată la nivel internațional, ”Asistenții medicali: O voce pentru a conduce – Investiție în asistenții medicali și respectarea dreptului la sănătate în siguranță”, temă ce se concentrează pe necesitatea de a proteja, sprijini și investi în profesia de asistent medical. Pe parcursul a trei ore, autorii celor zece lucrări științifice prezentate au scos în evidență rolul esențial al asistentului medical, dar și necesitatea investițiilor în acesta profesie.

Lucrările prezentate celor cinci sute de asistenți medicalia argeșeni participanți la această sesiune au fost:

* Asistentul medical, o voce în comunitate – as. med. pr. Neacșu Amalia, Spitalul Județean de Urgență Pitești

* Strategii de sprijin pentru un sistem medical mai performant – as. med. pr. Giurcă Anișoara, Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” Pitești

* Preocuparea sistemului de sănătate cu privire la sindromul burnout – as. med. pr. Iordache Elena, Spitalul Municipal Curtea de Argeș

* Asistența medicală nu este o cheltuială- este o investiție – as. med. pr. Jianu Carla, Spitalul de Psihiatrie ”SF. Maria” Vedea

* Cei dintâi – as. med. pr. Linte Simona-Elena, Spitalul Județean de Urgență Pitești

* Cum să devii cel mai bun asistent medical – as. med. pr. Badiu Mariana, Spitalul Județean de Urgență Pitești

* Nu toți eroii poartă mantie, unii au îmbrăcat halatul alb – as. med. pr. Mincă Larisa-Mihaela, Spitalul Județean de Urgență Pitești

Citește și: Salariaţii Institutului Naţional de Statistică reiau protestele 

* Asistenții medicali, o forță pentru schimbare, o resursă vitală pentru sănătate – as. med. pr. Mihai-Oprea Mihaela, CIA Pitești

* Investește în asistenții medicali pentru sănătate și un sistem medical mai eficient – asistent șef Voiculescu Mariana, as. med. pr. Petrescu Daniela, Spitalul Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici” Ștefănești

* Investiția în asistența medicală și respectarea drepturilor asistenților medicali – as. med. pr. Zamfir Carmen, Penitenciar Spital Mioveni

* Studiază, cunoaște, respectă pentru a fi respectat – as. med. pr. Rizescu Aura, Spitalul Orășenesc Mioveni

* Nevoia de asistență medicală la nivel mondial – Dumitrașcu Ioan, vicepreședinte OAMGMAMR Filiala Argeș

* Investim în tine, te protejăm, te susținem, erou cu glorie colectivă! – Homeghiu Ioana-Nella, vicepreședinte OAMGMAMR Filiala Argeș

La finalul evenimentului, președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș, Estera Stămoiu, a mulțumit tuturor celor care au răspuns afirmativ pe parcursul celor două zile de manifestări și a transmis mesajul său:

,,Am așteptat cu mari emoții această ediție a Zilelor Asistentului Medical Argeșean. Am optat, în premieră, pentru o ediție în format hibrid pentru a da posibilitatea cât mai multor colegi să ne fie alături. Fiind o revedere cu o încărcătură emoțională deosebită, acumulată în cei doi ani de restricții, ne-am dorit atât să ne arătăm recunoștința față de cei care au dus greul acestei perioade de mari încercări, cât și să punem accent pe tema lansată la nivel internațional. Consider că este de datoria noastră să îndreptăm cuvenita recunoștință și să le purtăm amintirea vie asistenților medicali argeșeni, victime ale pandemiei de COVID-19, dar și să îi prețuim pe cei binecuvântați să ne rămână alături.

Citește și: Pitești: Reabilitarea scărilor publice, pe strada Făgăraș

Trofele și distincțiile pe care le-am oferit sunt un simbol al considerației noastre pentru toată activitatea desfășurată de cei supranumiți ,,eroi în halate albe”. Suntem recunoscători autorităților care au susținut, cu efort, buna desfășurare a serviciilor medicale din perioada pandemiei și nu numai, dar și celor pe care îi reprezint cu atâta mândrie, asistenții medicali argeșeni. Pentru că ne-am clădit o reputație de profesioniști, am dedicat cea de-a doua zi a conferinței unei sesiuni științifice unde au ieșit la rampă asistenți medicali argeșeni, autori ai unor lucrări ce au abordat tema privind investițiile și respectarea dreptului la sănătate în siguranță. Investițiile reprezintă, de fapt, argumentul principal al evoluției și al garanției calității. Fără investiții nu putem vorbi nici de evoluție și nici de îmbunătățirea serviciilor medicale oferite beneficiarilor. Este imperios necesar să luăm în calcul acest aspect care trebuie coordonat și echilibrat pe ambele planuri, atât cel al investițiilor în tehnologie de ultimă generație, cât și cel în resursa umană. Mai ales, în resursa umană! Contextul pandemiei ne-a arătat exact ce avem de făcut și am speranța că vom reuși. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături la ediția din acest an și îmi exprim recunoștința pentru faptul că, la nivel județean, reușim să păstrăm deschisă calea dialogului și a muncii în echipă, esențială pentru a ajunge la succes.”

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *