Web Analytics

articol scris miercuri, 07 ianuarie 2026

Educaţia, prima victimă a austerităţii: 437 de posturi desfiinţate în Argeş, mii la nivel naţional

Învățământul argeșean se confruntă cu una dintre cele mai ample reduceri de personal din ultimii ani, după aplicarea Legii nr. 141/2025, cunoscută public drept „Legea Bolojan”. Măsura a dus la dispariția a sute de posturi didactice, afectând atât mediul rural, cât și urban, într-un context național deja tensionat.

Argeșul, printre județele lovite direct: 143 de suplinitori dați afară

Datele oficiale arată că, în județul Argeș, 437 de posturi didactice au fost desființate în anul școlar 2025–2026. Măsura a fost aplicată fără diferențiere între orașe și sate, lovind școli deja vulnerabile din mediul rural, dar și unități de învățământ urbane. Concret, au fost eliminate 174 de posturi de la oraș și 263 de posturi din mediul rural.
Consecința imediată: 143 de suplinitori au rămas fără loc de muncă, contractele acestora încetând de drept la finalul anului școlar precedent. Alte 361 de posturi erau ocupate de personal didactic încadrat în regim de plata cu ora. Pentru multe școli, asta înseamnă catedre incomplete, discipline comasate și o presiune suplimentară pe profesorii rămași.

Suplinitorii, primii sacrificați în noua arhitectură bugetară

Argeșul nu este o excepție. La nivel național, aproape 2.500 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată și-au pierdut posturile, alături de peste 13.500 de norme la plata cu ora. Documentele Ministerului Educației arată clar că reducerea nu vizează doar posturi libere, ci și posturi ocupate efectiv cu personal.
Ministerul justifică situația prin cadrul legal: contractele pe perioadă determinată și cele la plata cu ora încetează automat la final de an școlar. Însă pentru școli, mai ales pentru cele din mediul rural, această „încetare de drept” înseamnă lipsa profesorilor de specialitate la început de an.

Capitala conduce clasamentul tăierilor

La nivel național, Bucureștiul este în fruntea listei cu cele mai multe posturi didactice desființate – aproape 1.000, urmat de Iași (632), Constanța (615), Cluj (518), Galați (506), Prahova (504) și Bacău (441). Argeșul se înscrie astfel într-un top nedorit al județelor afectate, situându-se pe locul 8.
Datele provin dintr-un răspuns oficial al Ministerului Educației la o interpelare parlamentară privind impactul reducerii celor 14.048 de posturi din învățământul preuniversitar de stat.
Guvernul estimează aproape 2,5 miliarde de lei economisiți, până la finalul anului 2026, prin reducerea personalului din învățământ. Însă documentele oficiale nu conțin nicio analiză privind efectele asupra elevilor, disciplinelor afectate sau asupra școlilor din zonele defavorizate.
Reducerea posturilor didactice vine într-un context deja dificil: creșterea normei didactice, comasarea școlilor, diminuarea burselor, scăderea plății cu ora și amânarea plății hotărârilor judecătorești câștigate de profesori. Puse cap la cap, aceste decizii riscă să afecteze grav calitatea actului educațional.
Iustina Harco-Burcea

Citește și Ministerul Finanțelor retrage banii pentru plata hotărârilor judecătorești câștigate de salariații din învățământ

Citește și Sindicatul S.I.P.A Muntenia atrage atenția directorilor din învățământ să deconteze ochelarii profesorilor

Citește și Cum a transformat părintele Mateescu un loc trist în unul al bucuriei. Orăşel al copiilor şi mini-grădină zoologică la biserica din Cocu Deal

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Meloni schimbă regulile jocului în Italia: taxe mai mari pentru bănci și companii, bani în plus pentru milioane de contribuabili

Guvernul condus de Giorgia Meloni pregătește o schimbare importantă a politicii fiscale din Italia, printr-un buget care promite să lase […] Citește!

Atac cibernetic uriaș în Republica Moldova: datele a 750.000 de persoane au ajuns la hackeri. Maia Sandu convoacă Consiliul de Securitate

Republica Moldova se confruntă cu un incident de securitate cibernetică de amploare, după ce persoane neautorizate au reușit să extragă […] Citește!

Blocaje la granița dintre Turcia și Bulgaria: Protestul transportatorilor provoacă aglomerație pe ambele sensuri

Transportatorii români care tranzitează frontiera dintre Turcia și Bulgaria se pot confrunta cu întârzieri importante, după izbucnirea unui protest spontan […] Citește!

Atenție la ofertele de vacanță de pe internet! Escrocii trimit facturi false pe WhatsApp și cer bani în conturi bancare

Românii care caută oferte de vacanță pe internet sunt avertizați asupra unei noi metode de înșelăciune, prin care persoane necunoscute […] Citește!

Furturi de motorină din autobuzele STB. Percheziții în București și două județe

O anchetă privind dispariția unor cantități importante de combustibil din autobuzele unei societăți de transport public din București a dus […] Citește!

Motorina s-ar putea scumpi cu 85 de bani pe litru de la 1 noiembrie. Avertisment pentru constructori: prețurile materialelor și lucrărilor ar putea crește

O nouă scumpire a motorinei ar putea pune presiune pe firmele de construcții din România chiar înainte de finalul anului. […] Citește!

Scandal uriaș la o cabană din Sibiu: Camere ascunse în prize, inclusiv în baie. Polițiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe dispozitive

Un sejur la o cabană de pe Valea Avrigului, în județul Sibiu, s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru doi soți […] Citește!

Fotbalist de 26 de ani, găsit mort după ce fusese dat dispărut

Andrei Petrache, un fotbalist în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe 2 octombrie, a fost găsit mort. Anunțul […] Citește!

gaze

Explozie a prețurilor la gaze în Europa. Pragul de 100 de euro pe MWh, depășit pentru prima dată din 2022

Piața europeană a gazelor naturale trece printr-un nou episod de scumpiri puternice, chiar înaintea sezonului rece. Miercuri, prețul de referință […] Citește!

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia definitivă a Curții de Apel București

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, au decis miercuri seară judecătorii Curții de Apel București. Magistrații au admis contestația procurorilor […] Citește!

Atac cu drone în Marea Neagră: O navă care venea spre Constanța, lovită în largul Bulgariei

Un nou incident grav în Marea Neagră ridică semne de întrebare privind siguranța transportului maritim în apropierea coastelor României și […] Citește!

Vin noi valuri de scumpiri! Banca Mondială anunță creșteri de 18% la alimente până în 2027

Prețurile alimentelor ar putea înregistra o nouă creștere semnificativă la nivel mondial, într-o perioadă în care conflictele armate, costurile ridicate […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!