Peste doar trei zile de la apariția acestui editorial se vor împlini 70 de ani de la nașterea marelui Dobrin, probabil cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. Iartă-mă Gică Hagi, dar în aserțiunea asta sunt și un pic local-subiectiv. Da, recunosc, mi-e dor de Dobrin, de fentele sale, de geniul său pur. Mi-e dor de Dobrin și în același timp îmi doresc să văd la Pitești formându-se un nou fotbalist de mare talent. Nu spun un nou Dobrin, pentru că ar fi o blasfemie fotbalistică.

Dobrin a fost și este unic, nu poate fi copiat sau clonat. Parafrazând o declarație de acum mai mulți ani a lui Hagi, Dobrin a demonstrat cel mai frumos cum e să practici fotbalul din plăcere și să te bucuri jucându-l. Dobrin avea acel „jogo bonito” ca și Garrincha ori Didi. Și tocmai bucuria jocului le lipsește jucătorilor din fotbalul românesc la ora actuală, un fotbal ajuns la un nivel atât de scăzut încât cu siguranță marele Dobrin se răsucește în mormânt când vede penibilele meciuri ale „naționalei” sau cele din Liga I. În procent covârșitor, pseudofotbaliștii noștri sunt interesați la ora actuală mai mult de prime decât de joc. Iar școlile de fotbal, cele care ar trebui să fie pepiniere de noi și noi talente, își fac în destule cazuri selecțiile în funcție de veniturile părinților și nu de talentul copiilor. Chiar așa, îmi poate da vreun președinte de școală de fotbal, inclusiv din Argeș, vreun exemplu de copil sărac cu mare talent la fotbal, ca și Dobrin la începuturi, descoperit pe cine știe ce maidan și care să fi fost format și promovat în ultimii ani fără să i se perceapă niciun leu? Cred, și sper să mă înșel, că răspunsul e negativ.  
Când vom mai vedea un președinte de mare club, fie el Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen ori AC Milan, să vină într-un oraș din România special pentru a face tot posibilul să transfere un fotbalist? Și spun asta pentru că îmi aduc aminte iar și iar cum faimosul Santiago Bernabeu a venit în anii ‚70 special la Pitești ca să îl ia la  Real Madrid pe Dobrin, asta după ce Gâscanul îi uimise pe spanioli cu fentele sale în de neuitatul meci câștigat în Trivale cu 2-1 în fața celei mai tari echipe din Europa. Și să nu uităm că Bernabeu a oferit 2 milioane de dolari și construcția unei nocturne. Degeaba. Regimul comunist l-a refuzat. Și recunosc că pentru asta îi port și acum pică lui Ceaușescu post-mortem.
Ce ciudat… Pe 26 august se împlinesc 70 de ani de când s-a născut Dobrin, iar peste exact două luni se vor împlini 10 ani de când Gâscanul nu mai e, de când a plecat să îi delecteze și pe îngeri cu driblingurile sale care oricum erau nepământene.
FC Argeș, echipa pentru care Dobrin a dat totul și chiar mai mult decât atât, pare a începe să renască. Însă dincolo de acest entuziasm molipsitor, dincolo de faptul că Primăria Pitești se implică în acest proiect, e nevoie de mult mai mult pentru ca echipa alb-violetă să fie măcar pe sfert ce era pe vremea Gâscanului: e nevoie de finanțare multă și de suflet și pasiune pe termen nelimitat. Dobrin și atât de multele amintiri frumoase cu Dobrin merită asta.