Web Analytics

articol scris joi, 10 septembrie 2026

Doi profesori de la Universitatea Pitești, reținuți pentru mită!

Șoc în învățământul superior din Pitești! Doi profesori de la Centrul Universitar Pitești au fost reținuți pentru 24 de ore în urma unor percheziții domiciliare efectuate în dimineața zilei demiercuri, 9 septembrie.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, este vorba despre Mazăre Alin Gheorghiţă (vicepreședinte al Senatului universitar) - acuzat de luare de mită şi complicitate la luare de mită în formă continuată - și despre Şerban Gheorghe, acuzat de luare de mită în formă continuată, a infracţiunii de

Conform sursei citate, în ordonanţele procurorului se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În august 2026, primul suspect ar fi pretins şi primit, în incinta Centrului Universitar Piteşti, de la un student, suma de 700 de lei, pentru sine, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, pentru promovarea acestuia în condiţii nelegale a examenului la materia la care acesta era titular şi, totodată, în mai multe rânduri, a primit, pentru al doilea suspect, de la opt studenţi, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia din urmă, pentru promovarea acestora în condiţii nelegale a examenelor la materii la care al doilea suspect era titular, diferite sume de bani, în cuantum de 200 lei şi 250 de euro, fiind vorba de 8 acte materiale.

Sumele care ar fi fost pretinse şi primite cu titlu de mită de către primul suspect ar fi ajuns la cel de-al doilea suspect, prin remitere directă de la primul suspect, în condiţiile în care ambii suspecţi ar fi avut cunoştinţă de modalitatea de desfăşurare a activităţii infracţionale astfel descrise.

Celor doi suspecţi li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale, în cursul zilei de 9.09.2026.

Anterior, în cursul aceleiaşi zile, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în patru locații, fiind puse în executare mandate de aducere a unor persoane care deţineau calitatea de suspecţi.

O serie de acte de urmărire penală au fost realizate prin delegare de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în acest dosar de luare de mită au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară: trei dintre acestea - la locuințele celor doi profesori, iar una - la sediul facultății.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pelerinajul Sfintei Parascheva a început la Iași. Peste 15.000 de credincioși s-au închinat deja la raclă

Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva a început la Iași, iar mii de credincioși au venit încă din timpul nopții pentru a […] Citește!

Scandal violent în Bacău: un bărbat a spart parbrizul unei mașini de poliție și i-a amenințat pe agenți. A fost arestat

Un apel la 112, prin care era semnalat un conflict în localitatea Traian, județul Bacău, s-a încheiat cu distrugerea unei […] Citește!

Înșelăciune cu lingouri de aur pe o platformă de anunțuri. Percheziții în Arad

O ofertă de vânzare a unor lingouri prezentate drept aur pur a ajuns în atenția anchetatorilor din județul Arad. Un […] Citește!

Lovitură majoră pentru mafia drogurilor din Europa: 47 de suspecți, arestați într-o operațiune sprijinită de Europol

O amplă operațiune internațională a vizat o rețea de criminalitate organizată din Balcanii de Vest, suspectată că transporta cantități mari […] Citește!

Aurelian Temișan vine la Pitești cu spectacolul „N-am pierdut răsăritul”

O seară dedicată muzicii live, emoției și eleganței. Aurelian Temișan ajunge la Pitești, pe 29 octombrie, cu spectacolul „N-am pierdut […] Citește!

Și-a lăsat fiul de 9 ani în fața ușii, iar copilul a sunat la poliție. O româncă din Italia, condamnată la închisoare

O ceartă între o mamă și fiul ei de nouă ani a ajuns în fața judecătorilor din Italia. O româncă […] Citește!

Prețul apei în România. Unde se plătesc cele mai mari și cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă și canalizare, în funcție de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al […] Citește!

Descoperire periculoasă pe Centura Bucureștiului! Muncitorii au găsit proiectile neexplodate în timpul lucrărilor de lărgire a drumului

Lucrările de modernizare a Șoselei de Centură a Capitalei au scos la iveală mai multe elemente de muniție neexplodată. Descoperirea […] Citește!

BNR ține dobânda-cheie la 6,5%, dar avertizează: scumpirile ar putea reveni până la sfârșitul anului

Banca Națională a României nu modifică dobânda de politică monetară, deși inflația a coborât considerabil în ultimele luni. Consiliul de […] Citește!

Haos în transportul din Belgia: aproximativ 140 de zboruri ar putea fi anulate. Avertisment MAE pentru români

Românii care urmează să călătorească în Belgia în zilele următoare trebuie să se pregătească pentru posibile întârzieri, anulări de zboruri […] Citește!

Tragedie în Harghita: doi adolescenți de 15 și 16 ani au murit după ce motocicleta lor a fost lovită de tren

Un accident feroviar produs în localitatea Vrabia, județul Harghita, s-a încheiat tragic pentru doi adolescenți. Motocicleta pe care se aflau […] Citește!

Anne Carson a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2026. Reacția scriitoarei: „E o nebunie. Sunt cu toții nebuni”

Scriitoarea canadiană Anne Carson a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2026, a anunțat joi Academia Suedeză. Autoarea, cunoscută și […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!