Web Analytics
scris vineri, 10.02.2023

„Dl. Gherghe chiar m-a ameninţat, voalat, că o să mă termine cu prietenii lui, foşti colegi poliţişti care acum lucrează la DGA şi la DNA”

Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile
D-le comisar-șef, interviul pe care ni l-aţi acordat săptămâna trecută a avut impact în rândul cititorilor noştri. Aveţi cumva reacţii din partea şefilor Poliţiei Argeş?

– A fost şi un semnal pentru colegii mei, cei tineri, din Poliţie. Mai întâi, însă, precizez că toate interviurile mele sunt în baza Avertizorului public. Da, dl Gherghe (adjunctul IPJ Argeş – n.a.) a citit articolul şi mă înjura. Nu cred că m-a auzit vreodată că l-am înjurat. Asta ţine de educaţie, chiar dacă eu am fost cu el într-un aşa-zis război din care nu a câştigat nimeni. Dar el a început, iar eu de două ori i-am întins mâna şi am vrut să încheiem; el a refuzat, spunând că el e cine e şi chiar m-a ameninţat, voalat, că o să mă termine cu prietenii lui, foști colegi polițiști care acum lucrează la DGA și la DNA. Aştept, ştiu că am dosare…

„Dl. Gherghe chiar m-a ameninţat, voalat, că o să mă termine cu prietenii lui, foşti colegi poliţişti care acum lucrează la DGA şi la DNA”

Chiar aşa v-a ameninţat, cu… prietenii lui?

– Da, mai voalat, aşa. Că „o să vedeţi cine e Mihalcea”… Deci, el pe unde se duce, nu se sfieşte să se laude cu prietenii pe care îi are în diferite poziţii, foşti colegi. În fine, vom vedea…

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Cei care se slugăresc în faţa poliţiştilor sunt consideraţi maimuţe”

„Cei de la SIPI au refuzat să vină, să le pot da ce documente am”

Aţi promis în interviul anterior că veţi vorbi despre anumite afaceri cu balastiere…

– Da. În urma interviurilor la „Jurnalul de Argeş”, să ştiţi că mă sună lumea, unii chiar au venit şi acasă şi mi-au pus la dispoziţie un set de documente, spunând că nu au încredere în Poliţie. Eu nu pot să-i ajut! Am încercat să iau legătura cu cei de la SIPI; am făcut scris pe data de 16 ianuarie. Au refuzat să vină…

Ce le-aţi cerut celor de la SIPI?

– Să vină, să le pot da ce documente am…

Pentru că dv. nu mai aveţi acces la informaţii clasificate…

– Da, pentru că nu mai am acces. Din punctul lor de vedere. Deci, am cerut să vină un reprezentant. Pentru că nu sunt conturate toate elementele să te sesizezi din oficiu ca la infracţiune, din punctul meu de vedere, având o discuţie cu persoana în cauză, poate reuşeam să ne edificăm… Prin urmare, dacă nu a venit nimeni, voi face public ce pot să dau, ce consider…

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „În 2020, soţia d-lui comisar-şef Gherghe şi-a făcut o firmă de catering. În 2021, în declaraţia de avere a soţului această firmă nu există”

Afacerea „Rombel” de la Sălătrucu. „Avem răspunsul de la Corpul de Control al prim ministrului, (…) există un dosar penal”

Despre ce este vorba?

– Despre firma ROMBEL CON AGREGATE SRL (cu sediul în Ştefăneşti – n.a.), care a cumpărat cred că vreo 10 hectare la Sălătrucu, pentru exploatare agregate minerale naturale. Nu chiar nisip, pietriş, după câte am înţeles; se folosesc la terasament… Deci, în 2018 avem decizia de respingere a solicitării acordului de mediu (nr. 521 din 6.08.2018 – APM Argeş). Sunt, repet, documente care mi-au fost puse la dispoziţie. E posibil ca firma să aibă şi altele. Dar mai avem; majoritatea adreselor sunt din lunile noiembrie, decembrie 2022. Deci, proaspete!

Iată: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale – Cabinet Preşedinte (adresa 18453 din 15.12.2022) spune că „în urma controalelor efectuate s-a dispus ca măsură obligatorie suspendarea activităţilor de exploatare până la emiterea autorizaţiei de mediu de către APM Argeş”; şi spune că a fost sancţionată… Deci, ce vreţi mai mult?! Acum câteva luni (nu sunt nici două), nu avea autorizaţie de mediu! Altă adresă: 5069 din 08.11.2022, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş – „s-a constatat faptul că titularul desfăşoară în continuare activităţi/lucrări ce se consideră a necesita reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, urmând a fi sancţionat contravenţional în consecinţa faptelor ce contravin legislaţiei în domeniu”. Era clar că lucrurile nu erau tocmai în regulă din punctul dânşilor de vedere… Poate fi contestată, poate că lucrurile nu stau aşa… Mai departe: Acord de mediu, din 20.12.2021. Deci, acord, nu autorizaţie. Ce spune? „În vederea realizării lucrărilor de investiţii – Exploatarea resurselor de nisip şi pietriş din perimetrul Sălătrucu – titularul are obligaţia de a solicita şi obţine acordul de mediu”.

Ia uitaţi, avem şi o sesizare (din 13.10.2022) către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri Argeş; răspunsul e terifiant, aşa ceva n-am văzut decât în filmele cu Benny Hill. Ca urmare a sesizării proprietarilor unor imobile din Sălătrucu (ei reclamau că autobasculantele firmei Rombel Con Agregate circulă pe DJ 703H Curtea de Argeş – Valea Danului – Cepari – Şuici şi cântăresc încărcate 50 tone), răspunsul directorului general al regiei (Alina Nicolau – n.a.) a fost „vă rugăm să ne transmiteţi dacă cele declarate de mai sus se confirmă sau nu”! Şi că DJ 703H „este un drum de utilitate publică şi nu există restricţii de tonaj impuse de administratorul drumului”. Aoleu, vedeţi că e o lege care îţi impune maximul de tonaj, doamnă!

Înţeleg că aveţi şi alte documente despre acest caz, la care spuneţi că veţi face referire. Până atunci suntem curioşi să aflăm dacă afacerea prezentată are vreo legătură cu Poliţia…

– Cred că există, dar nu sunt dovezi. Avem răspunsul de la Corpul de Control al prim ministrului, din 31.10.2022, unde se specifică faptul că există un dosar penal, dar vom detalia într-un număr viitor…

Citește și Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „M-am simţit ca un lunetist depistat, împotriva căruia a fost îndreptat tot armamentul”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *