Web Analytics

articol scris miercuri, 06 martie 2024

DGA Maramureș. Grefier trimis în judecată pentru cinci infracțiuni!

La 29 februarie, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a finalizat cercetările efectuate împreună cu ofițerii DGA – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș și a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației la momentele comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Citește și: Iulian Ţigănilă, argeșeanul condamnat la închisoare pe viaţă după ce a făcut cel puţin șapte crime, ar putea fi eliberat

Potrivit unui comunicat de presă al DGA Maramureș, în rechizitoriu procurorul a reținut, în esență, următoarele:

„Inculpatul, în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în data de 11.11.2023, a sustras 323 dosare penale și alte înscrisuri oficiale, înregistrate sau aparținând Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și le-a depozitat într-un spațiu aflat în apropierea imobilului în care locuia.

La 2.11.2023, în timp ce a fost abordat de o persoană, martor în cauză, și-a asumat, fără drept, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și i-a dat de înțeles martorului că va întocmi o soluție de netrimitere in judecată în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, comisă în stare de recidivă postexecutorie, întocmind ulterior, în fals, o ordonanță de clasare, prin contrafacerea semnăturii procurorului, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia. Totodată, inculpatul i-a înmânat celui din urmă un exemplar al ordonanței de clasare.    

La data de 23.12.2023, polițiști anticorupție din Maramureş, cu sprijinul unor luptători din de la Jandarmeria Maramureș, (...) au efectuat 3 percheziţii domiciliare în județul Maramureș.

În aceeași cauză, la 28.12.2023, polițiști anticorupție din Bistrița Năsăud, în baza ordonanţei de delegare emisă de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat o percheziţie domiciliară în județul Bistrița Năsăud”.

Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Baia Mare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Corona Braşov – FC Argeş, astăzi, de la ora 15, în Cupa României Betano

Etapa a doua a grupelor Cupei României Betano a început marţi, 27 octombrie, cu 4 meciuri, și va continua astăzi […] Citește!

Incendiul de lângă fabrica de armament din Brașov: Ambasadorul rus, chemat la MAE. Moscova respinge acuzațiile și cere dovezi

Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă au crescut după convocarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, la Ministerul Afacerilor […] Citește!

ambulanta

Probleme financiare în spitale și la Ambulanță. Ministrul Sănătății anunță o evaluare la nivel național

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut o evaluare a situației financiare și a deficitului de personal din spitalele aflate în […] Citește!

Fraudă uriașă cu fonduri europene în România: 237 de proiecte suspecte și un prejudiciu de 3,5 milioane de euro. Trei persoane, trimise în judecată

O anchetă de amploare a Parchetului European (EPPO) a scos la iveală o presupusă schemă de fraudare a fondurilor europene […] Citește!

Criza de la Cernavodă ar putea lua sfârșit. Debitul Dunării începe să crească, iar autoritățile pregătesc repornirea unui reactor

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea relua parțial producția de energie electrică în jurul datei de 15 noiembrie, după […] Citește!

Drum expres între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești: Proiectul a trecut de prima etapă, dar finanțarea rămâne o problemă

Planurile pentru construirea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de Autostrada Sibiu–Pitești, în zona Tigveni, încep să […] Citește!

Transfăgărășanul se închide din cauza ninsorii și a ceții. Ce sector va fi afectat

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între […] Citește!

Scandal în Poliția Timișoara: Agent trimis în judecată după ce ar fi dezvăluit unui infractor unde se află un seif cu bani într-o locuință

Un agent de poliție din Timișoara a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi folosit informații confidențiale obținute […] Citește!

Cercetări după un accident pe DN 65, în Lunca Corbului. Un șofer de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina

Un tânăr de 26 de ani, din Pitești, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 65, în comuna […] Citește!

aeroport cluj destinatii

Schimbări majore pe Aeroportul Cluj: Control automat al pașapoartelor și un sistem care permite aterizări pe ceață densă

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a făcut un pas important în modernizarea infrastructurii, prin implementarea a două sisteme destinate […] Citește!

Explozie într-o locuință din Argeș. Două persoane au suferit arsuri

O explozie neurmată de incendiu s-a produs marți seară, la o locuință din satul Cochinești, comuna Stolnici, județul Argeș. La […] Citește!

Cutremur în SuperLiga: CFR Cluj, UTA și Petrolul, în pericol să fie depunctate din cauza datoriilor!

Trei cluburi importante din SuperLiga riscă să fie sancționate cu depunctări în perioada următoare! CFR Cluj, UTA Arad și Petrolul […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete