Web Analytics
scris joi, 24.09.2015

Dezbatere Ziarul Financiar pe tema resurselor umane la Piteşti

Ziarul Financiar organizează joi 24 septembrie la Piteşti cea de-a XIX-a ediţie a  ZF HR Insider, o dezbatere lunară destinată domeniului resurselor umane. La eveniment vor participa, pentru a discuta despre cele mai noi tendinţe ale pieţei muncii din regiune, directori de HR, consul­tanţi şi manageri din cadrul celor mai mari anga­jatori din zonă. „Cum arată piaţa muncii din Muntenia şi din Oltenia şi care sunt nevoile angajatorilor din regiune?“ este tema centrală a evenimentului, la care au confirmat deja participarea Aurelian Dumitru, directorul de resurse umane al producătorului de componente auto Johnson Controls România & Slovenia, Oana Enache, HR manager al producătorului de componente auto Faurecia, şi Dan Stancu, consultant în cadrul firmei de training Ascendis.
Printre obiectivele întâlnirii de la Piteşti se numără identificarea principalelor tendinţe de pe piaţa muncii din sudul ţării (previziuni de angajare, şomaj, creşteri salariale, nevoi de instruire etc.), identificarea nevoilor de instruire ale angajaţilor din zonă, găsirea unor soluţii pentru creşterea numă­rului de oameni specializaţi în meserii cerute de com­paniile din zonă şi evaluarea gradului de dependenţă al pieţei muncii din regiune de industria automotive, precum şi găsirea soluţiilor pentru oprirea exodului de ingineri în străinătate. Cele mai importante concluzii ale dezbaterii de la Piteşti vor fi publicate pe www.zfcorporate.ro, secţiunea Profesii, iar un rezumat al discuţiilor va fi prezentat şi în ediţia print a Ziarului Financiar.
F. Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită