# Un japonez la Biblioteca Judeţeană. Săptămâna trecută, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” a găzduit o expoziţie de fotografie japoneză a artistului Hashimoto Yoshinori. Absolvent al Facultăţii de Arte, Secţia Fotografie, acesta are o legătură specială cu România, datorită muncii sale asidue de peste 30 de ani pe aceste meleaguri. Expoziţia cuprinde fotografii realizate de Hashimoto Yoshinori în mica zonă Yurihonjō a Japoniei de Nord, în anii 1970, dar şi fotografii realizate în perioada 2008-2011, arătând Japonia contemporană, natura, oamenii şi obiceiurile şi munca lor. O altă parte a expoziţiei cuprinde fotografii care imortalizează momentele de suferinţă prin care a trecut Japonia de Est, după marele dezastru de la Fukushima din martie 2011, atunci când japonezii au fost loviţi de un cutremur de 9 grade, urmat de un tsunami devastator, provocând pierderi umane şi importante pagube materiale.
La acest eveniment, au participat Simona Bucura-Oprescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş şi diplomatul, niponologul şi scriitorul Mihai Epure.

Simona Bucura Oprescu, vicepreședinte CJ: ”Japonia reprezintă un model fabulos pentru naștere și renaștere prin solidaritate”
Vicepreședintele Simona Bucura-Oprescu şi-a exprimat gândurile de preţuire faţă de cultura japoneză: „Este o seară specială pentru că intră în contact două lumi, două culturi: România şi Japonia. Puntea umană dintre cele două lumi este reprezentată de domnul Epure, care reuşeşte să ne aducă acasă bucăţi din alte lumi. Această expoziţie ne oferă posibilitatea să privim spre Japonia contemporană, care este o unitate a contrariilor: pe de-o parte, Japonia este o ţară plină de bogăţii naturale, însă, totodată, avem de-a face cu un popor care a trecut prin încercări şi suferinţe şi care reprezintă un model fabulos de naştere şi renaştere a unei naţiuni prin solidaritate.”
Octavian Mihai Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene: ”Fotografia este o artă serioasă, iar dl. Yoshinori un prieten al poporului român”
Domnul Octavian-Mihail Sachelarie a afirmat că „această expoziţie este un eveniment deosebit şi reprezintă o zonă absolut generoasă în ceea ce priveşte valorile. Japonia reprezintă un model cultural deosebit şi iată că un japonez este un prieten al poporului român de foarte multă vreme. Domnul Yoshinori are foarte multe de spus în fotografiile sale, pentru că fotografia este o artă serioasă. Poporul român a manifestat o solidaritate deosebită faţă de tragedia care a avut loc în Japonia, pentru că modelul japonez este demn de admirat.”
Cel care a surprins cel mai nuanţat mesajul fotografiilor expuse de artistul japonez a fost domnul Mihai Epure, care a făcut posibilă organizarea acestei expoziţii: „Retrăiesc emoţiile revederii cu spaţiul tinereţii mele. Eu sunt, într-un fel, replica dumnealui, aşa cum şi el este replica mea. Activând în România de peste 30 de ani, domnul Yoshinori a devenit la fel ca mine român, aşa cum şi eu sunt parţial japonez. Dânsul scrie cu ochii, cu privirea imortalizează imaginea, este o trăire a clipei. În aceste fotografii veţi descoperi dualitatea pozitivă a japonezului: convieţuirea între dârzenie şi sensibilitate, între tradiţional şi modernitate. Fotografia dânsului are două laturi: una de bucurie, pentru că ea s-a realizat, şi una de tristeţe, pentru că ea captează suferinţa. Este un om extrem de altruist: dânsul a făcut acte de caritate în Japonia. De fiecare dată ne surprinde omogenitatea perfectă între viaţa şi gândirea japonezului. Domnul Yoshinori aduce din Japonia spiritul care caracterizează autohtonul din acel spaţiu: japonezul este reţinut în fericire, tenace în suferinţă, dar statornic. Solidaritatea este elementul cheie care stă la baza succesului japonez, dacă ne gândim la faptul că japonezii au avut puterea de a depăşi greutăţile şi de a-şi duce viaţa mai departe, depunând eforturi susţinute pentru refacerea şi reconstrucţia zonelor afectate de dezastrul de la Fukushima.”
Expoziţia a fost organizată de Consiliul Judeţean Argeş în parteneriat cu Asociaţia Culturală Româno-Japoneză şi poate fi văzută şi admirată de publicul larg în holul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş, până pe 30 aprilie.
Sabina Diacenco



0 Comentarii