Scriam recent despre o angajată de nota 10 de la agenția CFR din centrul Piteștiului. Asta și în contextul în care angajații din instituțiile statului sunt în procent mare prea impregnați de birocrație, tupeu și nervi în relația cu contribuabilii.  Și am scris atunci despre respectiva angajată tocmai pentru că normalitatea e o specie din ce în ce mai rară în România și am ajuns să ne bucurăm când angajații unor instituții publice se poartă cu noi normal. Am ajuns să ne bucurăm când vedem fețe zâmbitoare și amabile la ghișee. Pentru că, din păcate, vedem în fiecare zi prea multe fețe acre și încruntate, prea multe mimici nervoase și agitate.
Acum scriu din nou despre o angajată de la o instituție publică. Și scriu de bine. N-am ce face, e aceeași bucurie a normalității. De această dată, este vorba de o angajată de la Direcția Finanțelor Publice Argeș. Drumurile mă poartă de 3-4 ori pe an cu diferite acte de depus la Finanțe. Așa a fost și săptămâna trecută. Aveam de depus un bilanț și am ajuns – dacă memoria recentă a cifrelor nu mă înșeală – la ghișeul 41 de la parter. Acolo, o doamnă tunsă scurt foarte amabilă mi-a explicat că greșisem una dintre pagini atunci când o completasem. Iar explicația detaliată a fost pe un ton calm și totul cu zâmbetul pe buze. Am refăcut respectiva pagină și am revenit la aceeași doamnă după două zile. Și din nou a fost amabilă, atentă la detalii și explicații, fără nici cea mai mică undă de atitudine birocratică ori de superioritate. Și totul a durat foarte puţin, fără timpi morți. Și pentru respectiva doamnă normalitatea și cursivitatea în relația cu contribuabilii este ceva constant. De ce spun asta? Pentru că în ultimii ani am mai avut de depus acte la aceeași doamnă și s-a purtat la fel de amabil. Și nu numai cu mine, ci și cu cei care erau înaintea mea la coadă. Nu știu cum o cheamă, însă pot să îi spun directorului Lucrețiu Tudor că are toate motivele să fie mândru cu o asemenea angajată eficientă și amabilă. Sunt sigur că la Finanțe sunt și alți angajați cu o conduită ca la carte, însă în acest editorial am particularizat, pur și simplu, deoarece cu doamna respectivă am interacționat.
M-aș bucura să întâlnesc astfel de angajați cât mai des în instituțiile statului din Pitești, din Argeș și din România. M-aș bucura ca normalitatea din instituțiile publice să se generalizeze și să nu mai văd la ghișee angajați cu fețe încruntate și cu atitudini de mari șefi. Pentru că România nu are nevoie doar de instituții publice eficiente, ci și de funcționari publici normali în procent covârșitor. Și probabil că atunci nu voi mai compara instituțiile publice de la noi cu cele din Olanda, Marea Britanie sau Statele Unite, acolo unde normalitatea este de decenii întregi ceva foarte… normal.