Web Analytics
scris marți, 11.10.2022

Delegație a PNL Argeș, în vizită de lucru la Bruxelles

O delegație a PNL Argeș, formată din primari, viceprimari și consilieri locali, condusă de prefectul Radu Perianu, efectuează zilele acestea o vizită de lucru la Bruxelles, cu scopul creșterii capacității administrative a localităților pe care le reprezintă.

Delegație a  PNL Argeș, în vizită de lucru la Bruxelles

Aleșii locali liberali au participat la discuții cu specialiști din cadrul Parlamentului European, pe tema fondurilor europene și a programelor Uniunii pentru dezvoltarea mediului rural. Este o certitudine că fondurile europene reprezintă șansa dezvoltării României, iar edilii din Argeș au fost încurajați și informați cu privire la mecanismele de absorbție a banilor europeni.

Citește și: SCANDALUL “BMW PENTRU POLIŢIE” IA AMPLOARE: Prietenul preşedintelui Iohannis, sponsor la USR şi PNL

Astăzi, gazdă le-a fost europarlamentarul Vlad Nistor, care este și membru în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. Eurodeputatul român le-a prezentat interlocutorilor săi din Argeș o radiografie a situației politice europene, în contextul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei și a abordat subiectul aderării țării noastre la spațiul Schengen, care se apropie cu pași repezi de soluționare.

Concluzia reprezentanților administrațiilor locale, în urma consultărilor de la Bruxelles și a discuțiilor cu europarlamentarii și cu specialiștii din Parlamentul Europen, a fost că proiectele susținute cu fonduri europene reprezintă cheia dezvoltării comunităților.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Cerșetori amendați la Pitești

Sfârșit de săptămână cu amenzi la Pitești. În perioada 6–8 ianuarie, polițiștii locali din cadrul...

Ultimele articole

Cerșetori amendați la Pitești

Sfârșit de săptămână cu amenzi la Pitești. În perioada 6–8 ianuarie, polițiștii locali din cadrul...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Secretul nedeszăpezirii în Câmpulung

Neputința autorităților câmpulungene de a asigura circulația rutieră și pietonală în condiții decente pe timp de iarnă, după căderea zăpezilor a...