Web Analytics

articol scris vineri, 12 iunie 2026

Un şofer de 70 de ani a adormit la volan pe autostradă. Soţia lui a ajuns în stare gravă la spital, iar nepoata de doi ani a scăpat ca prin minune

Vacanţa s-a încheiat dramatic pentru doi bunici şi nepoata lor de doar doi ani, după un accident grav produs pe Autostrada Soarelui. Maşina în care se aflau cei trei s-a izbit violent de glisiera metalică de pe mijlocul şoselei, după ce şoferul, un bărbat de 70 de ani, ar fi adormit la volan.

Familia se întorcea spre Bucureşti după câteva zile petrecute la mare, în staţiunea Olimp. În apropiere de Cernavodă, autoturismul a ieşit de sub control şi a intrat în parapetul metalic care separă sensurile de mers. Impactul a fost extrem de puternic. Glisiera a străpuns maşina, intrând prin partea din faţă şi ieşind prin lunetă. Pe bancheta din spate se aflau bunica şi nepoata în vârstă de doi ani.

Citește și: SJU Pitești. Caz grav, operat cu succes la Neurochirurgie. A scăpat de dureri și de paralizie

Primii care au intervenit au fost alţi participanţi la trafic. Mai mulţi şoferi au oprit imediat, au alertat autorităţile şi au ajutat la scoaterea victimelor din autoturism. Copila a fost salvată datorită scaunului auto în care era fixată corespunzător. Deşi maşina a fost grav avariată, fetiţa a scăpat fără răni care să îi pună viaţa în pericol. În schimb, bunica a fost grav rănită şi găsită inconştientă de echipajele de intervenţie. Medicii au decis transportarea ei de urgenţă la spital cu elicopterul SMURD.

Şoferul a fost testat de poliţişti pentru consum de alcool, iar rezultatele au fost negative. Primele verificări indică faptul că oboseala ar fi fost cauza accidentului.

Citește și: Directoarea unei școli gimnaziale, în arest la domiciliu pentru luare de mită după ce a cerut 2.000 de euro unui om de afaceri

Accidentul a afectat şi circulaţia pe sensul către Bucureşti al Autostrăzii Soarelui. Timp de aproximativ trei ore, traficul s-a desfăşurat pe o singură bandă, iar coloanele de maşini s-au întins pe câţiva kilometri.

Specialiştii avertizează că oboseala la volan este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, fiind responsabilă pentru aproximativ 20% dintre incidente. Intervalele cu risc crescut sunt între orele 02:00–06:00 şi 13:00–15:00 — exact perioada în care s-a produs şi acest accident. Poliţiştii şi medicii recomandă şoferilor să evite drumurile lungi fără pauze şi să oprească imediat dacă apar semne de somnolenţă.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Grevă națională în Italia pe 30 octombrie. Zboruri, trenuri și servicii publice, afectate

O grevă națională programată în Italia pentru 30 octombrie ar putea provoca perturbări în transporturi, educație și sănătate, avertizează Ministerul […] Citește!

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei pe zi. Cine ar putea primi 100 de lei în plus lunar

Tichetele de masă ar putea ajunge la 50 de lei pe zi, față de plafonul actual de 45 de lei, […] Citește!

Tragedie în Sibiu. Doi copii de 2 și 4 ani au murit după ce o saltea a luat foc

Doi copii, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, […] Citește!

Duetul Ana-Maria Stănoia şi Marius Bălan, premiul I la secţiunea Creaţie a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”

În perioada 22-24 octombrie, la Târgoviște a avut loc Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 59-a, manifestare […] Citește!

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!