Ca un paradox, la Câmpulung există doar câteva firme ale căror afaceri prosperă și creşte vertiginos numărul firmelor care intră pe mâna lichidatorilor judiciari. În lista firmelor fruntaşe, care-şi permit şi extinderi sau modernizări, intră firmele patronate de Gheorghe Bulugea (care, după modernizarea staţiei de carburanţi, a trecut la demolarea unor vechi hale industriale ce au aparţinut uzinei ARO), Ioan Stelian (care se bucură de numeroase comenzi pentru serviciile din domeniul auto), Dorin Mirea (câmpulungeanul care în ultima perioadă a reuşit să vândă cărămidă de peste o jumătate de milion de euro pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului), Cristi Nicolescu şi Gabriel Şendroiu (acţionari la SC Setro Metal Group SA – o firmă care se ocupă cu fabricarea construcţiilor metalice) și, nu în ultimul rând, Gheorghe Pristavu (musceleanul milionar în euro care deţine mai multe firme profitabile, atât pe plan local, cât şi naţional, cunoscut şi ca primul câmpulungean proprietar al unei microhidrocentrale). Însă lista oamenilor de afaceri prosperi este redusă dacă o comparăm cu cea a oamenilor de afaceri cu mari probleme. Ultimul pe aceasta a apărut doctorul Costel Bragă (acţionar principal al societăţii producătoare de pansamente Velfina, care înregistra la finele anului trecut datorii de 9,5 milioane de lei). Mai sunt și alți oameni de afaceri, apăruţi după decembrie 1989, şi care, rând pe rând, au dispărut din orice top. Dintre aceştia îi amintim doar pe Nicolae Toma, cel ce a deţinut firma Two Mar Business SRL, pe Nae Manuel (SC Naomi Vidal 2001SRL) sau pe Gheorghe Olaru (SC Câmpulung SRL).
Ioana Ştefan

InfoCons pe litoral : Papanași cu până la 58.6 grame de sare și 164.85 grame de zahăr per porție
Comandamentul InfoCons pe litoral : Papanași cu până la 58.6 grame de sare și 164.85 grame de...
0 Comentarii