# Nu şi-a pus bidineaua politică în cui! # După ce a înnobilat de-a lungul anilor, cu prezența și experiența sa, PSD-ul și PNL-ul, patronul de la TCCInd a decis să întindă o mână de ajutor și PNL-ului. Onorații meseni de la vestitul chef de Sfântul Ion, pe care șeful PNL-Argeș, Iani Popa, l-a organizat la restaurantul IATSA din Ștefănești pentru a-și serba ziua onomastică, au trebuit să se frece la ochi cu uimire la vederea unui invitat pe a cărui prezență nici măcar cele mai exotice case de pariuri n-ar fi putut conta. Vorbim aici de vestitul Ștefan Lăzăroiu, patronul de la TCCInd Argeș, fosta mână dreaptă a lui Mircea Andrei pe vremea când acesta era Stăpânul PDL, retras între timp într-un con, ba chiar într-o piramidă de umbră atât în plan politic, cât și în afaceri.
Ducele de Albota, glume pe seama întâlnirii de gradul trei dintre Constantin Nicolescu și Ștefan Lăzăroiu
Prezența sa la cheful liderului PNL a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât se spunea că Lăzăroiu și-a pus pus definitiv bidineaua politică în cui, rămânând doar cu mistria din construcții. Care însă nu mai are deloc sporul de altă dată, când Fănică se afla în grațiile PSD-ului și ale șefului CJ, Constantin Nicolescu, ori când trecuse cu arme și valize în portbagajul PDL, dar mai ales în portofelul lui Mircea Andrei. Chiar dacă pentru nimeni n-a fost clar pe ce filieră a apărut Ștefan Lăzăroiu la onomastica lui Iani Popa, nefiind însă deloc exclus ca el să fi fost invitat chiar de sărbătorit, cu care nu s-ar afla tocmai în relații de indiferență, a fost pentru prima dată când Fănică a fost văzut față în față cu Constantin Nicolescu, de la ruptura avută cu acesta. Glumeț ca întotdeauna, Ducele de Albota, Ion Dumitru, chiar a început să-și dea coate cu cei din jur, îndemnându-i să fie atenți dacă Nicolescu îl va pupa ori îl va ignora complet pe Lăzăroiu. Din câte am aflat, în final n-a fost nici una, nici alta, iar cei doi și-au strâns doar mâna cu un zâmbet formal, ba chiar s-ar fi auzit dinspre dânșii și ceva mormăieli înfundate, ca între doi urși care se întreabă cu laba ce mai fac. De altfel, patronul de la TCCInd n-a stat foarte mult la chef, ci s-a retras destul de repede, lăsându-i pe ceilalți meseni să comenteze în fel și chip surprinzătoarea sa apariție. Lăzăroiu n-a fost unicul om de afaceri prezent la ziua lui Iani Popa. Din câte am aflat, la aceeași petrecere au mai fost Virgil Dumitru de la Comesad, Dan Lazăr de la Com Divers Auto Ro, Eugen Enache de la Silver Trading, toți buni prieteni ai șefului PNL. Hai liberale!
M. BĂDESCU
0 Comentarii