Web Analytics
scris sâmbătă, 23.12.2023

Concert de colinde la Călinești, cu 300 de localnici

Primăria Călinești a organizat un concert de colinde, vineri seară, la care au participat peste 300 de localnici, după cum anunță primarul Mihai Georgescu. Pe scenă au urcat Evloghia Byzantine Choir, Haiducii Vlădicii, solista Gabriela Argeșeanu și Ansamblul Chindia din Călinești.

Concert de colinde la Călinești, cu 300 de localnici


Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înalt Preasfințitului Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la Restaurantul Prestige.

Citește și În săptămâna Crăciunului, 13 copii s-au născut la Spitalul Mioveni


„A fost o seară magnifică, cei prezenți bucurându-se de recitaluri de excepție, foarte apreciate, care s-a încheiat cu promisiunea fermă a celor de la Evloghia Byzantine Choir că vor reveni, de Paște, pentru un nou spectacol! Mulțumim gazdelor noastre, Restaurantul Prestige, care, din nou, ne-au primit impecabil!”, a transmis primarul Mihai Georgescu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *