Web Analytics
scris miercuri, 07.01.2015

Compania argeşeană Coniz Romarg, în topul constructorilor din România

Cu proiecte în 2014 de peste 100 de milioane de lei, societatea argeșeană de construcții Coniz Romarg controlată de omul de afaceri Gheorghe Griguță, a devenit unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de profil din România. „Anul 2014 a fost un an foarte greu, în principal din cauza problemelor de finanțare a lucrărilor, dar pe care noi l-am trecut cu brio, cu nota 10 aș putea spune, și aceasta pentru că l-am pregătit încă din 2012 și 2013. Putem bifa în portofoliul nostru investiția de apă și canalizare din Dârmănești, Buhuși și Moinești (jud. Bacău) în valoare de 55 de milioane de lei, la fel în Găești – 25 de milioane lei, realizarea în regim de urgență a regularizării râului Teleorman la Beiu (jud. Teleorman) în valoare de 14 milioane lei precum și o lucrare foarte importantă în care suntem angrenați, realizarea pistei de biciclete din zona Timișoarei, în valoare de 6,5 milioane lei. O altă realizare este dublarea cifrei de afaceri în 2014 ajungând acum la 70 de milioane de lei, cifră de afaceri pe care ne-am propus să o dublăm și în 2015”, ne-a declarat omul de afaceri Gheorghe Griguță (foto).

Compania argeşeană Coniz Romarg, în topul constructorilor din România

Pista de biciclete din zona Timișoarei, unicat în România

Pista de biciclete care leagă Timişoara de Serbia pe digul canalului Bega, reprezintă un proiect special pe fonduri europene realizat la cele mai înalte standarde de către Coniz Romarg. După cum ne-a precizat managerul Gheorghe Griguță, „Pista are o lungime de 37 de kilometri, se întinde până la granița cu Serbia și a fost realizată cu tehnologii noi. Și cei de la Consiliul Județean Timiș și Administrația Bazinală de Apă Banat au fost încântați de calitatea lucrării. Este un proiect unicat în România, atât ca structură, cât și ca lungime.”
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...