Com Divers Auto Ro, locul patru în topul transportatorilor europeni

de | 21.11.2012 20:59 | Politica si Administratie

Prezentă la concursul „European Transport Company of the Year 2012” (ETCY 2012) de la Dublin, societatea piteșteană Com Divers Auto Ro, controlată de omul de afaceri Dan Lazăr, și-a confirmat poziția de top în rândul celor mai buni transportatori europeni, ocupând locul patru la finele competiției. Argeșenii au fost nominalizați printrei cei șase finaliști ai concursului, alături de Maszoński Logistic (Polonia), Matra Transport  (Republica Cehă), Reynolds Logistics (Irlanda), Snel Logistic Solutions (Belgia) și Transportes Pascoal (Portugalia). Reamintim că, în 2010, Com Divers Auto Ro a fost declarată cel mai bun transportator român, iar în 2011 revista TIR Magazin i-a acordat titlul de cel mai bun transportator de marfă. Referitor la finala din 5 noiembrie de la Dublin, Alexandru Popa, director transport în cadrul Com Divers Auto Ro , ne-a declarat: „Pe de o parte, aș putea spune că am ocupat doar locul patru, însă pe de alta, să fii declarat al  patrulea transportator din Europa, adică dintre cei mai buni șase care au intrat în finală, este o onoare. Concursul a fost unul destul de dur și care a constat în mai multe etape, începând cu întocmirea unui dosar de candidat și terminând cu un interviu în fața membrilor juriului. Cred că ne-am prezentat onorabil și faptul că am fost la un pas de podium ne face ca anul viitor și în anii viitori să țintim primele trei locuri.” Primele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de irlandezi, polonezi și belgieni. Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole