Web Analytics
scris joi, 07.12.2023

Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu”, o instituţie înfiinţată în spiritul ideilor marelui savant Spiru Haret

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” este o instituție cu o istorie deosebită în cadrul sistemului de învățământ din județul Argeș și a avut un impact major la nivel local, național și chiar internațional încă de la deschiderea cursurilor în anul 1919, la 10 noiembrie. A fost înființat în spiritul ideilor marelui savant Spiru Haret pentru a forma noi și noi cadre didactice pentru înlocuirea celor căzute pe câmpul de luptă în prima conflagrație mondială și pentru completarea încadrării în noile instituții școlare.

Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu”, o instituţie înfiinţată în spiritul ideilor marelui savant Spiru Haret

Formarea de personal didactic în localitatea de pe cursul Argeșului

Începuturile au fost dificile din cauza lipsei de fonduri, dar în anul 1933 era gata cea mai modernă clădire din orașul Pitești, actualmente sediu al Universității din Pitești. Școala Normală de Băieți a pregătit tineri pentru munca la catedră pentru județul Argeș și unii absolvenți au plecat spre unitățile administrative învecinate. Studiul intelectual era dublat de multă practică, o frumoasă livadă fiind dezvoltată în timp. Cadrele didactice erau deosebit de instruite și încă din anul 1920 au fost organizate cursuri de perfecționare pentru învățătorii suplinitori. Au participat 204 de persoane din județele Argeș, Muscel, Vlașca, Teleorman și Dâmbovița, ceea ce înseamnă o contribuție fundamentală la răspândirea științei de carte în Muntenia. Stilul clasic românesc de conducere s-a manifestat și-n cazul instituției argeșene. Corpul profesoral și elevii au fost risipiți peste tot în anul 1933 pentru a face loc Școlii Normale de Învățătoare, instituție ce funcționase anterior în Câmpulung. Cei care au pus suflet și bani în construirea unei instituții școlare de elită au fost alungați fără milă și îndurare, chiar dacă au fost proteste. Regimul comunist n-a mai fost interesat de formarea de personal didactic în localitatea de pe cursul Argeșului și Școala Pedagogică de Fete a fost transformată în anul 1954 în Școala Medie Mixtă Nr. 3 și a început epoca liceală.

Citește și Avancronică literară. Directorul Nicolae Toader vrea să trăiască 120 de ani!

Pepinieră de cadre pentru viitoarea industrie energetică nucleară

Regimul comunist a influențat în mod negativ școala românească prin introducerea învățământului ideologic și pe baza manualului unic, dar nici măsurile administrative n-au fost pozitive. Autoritățile locale au dorit să organizeze o universitate în Pitești și în anul 1962 au rechiziționat frumoasa clădire a liceului. A urmat o perioadă de exil prin diferite spații din oraș și abia în anul 1975 au fost finisate toate corpurile de clădire prevăzute în planurile conducătorilor comuniști, Liceul de Matematică și Fizică Nr. 1 Pitești urmând să fie o pepinieră de cadre pentru viitoarea industrie energetică nucleară. Schimbările dese au dus la multe distrugeri ale bazei materiale și cărțile rare oferite de familia patronului spiritual au fost pierdute în cea mai mare parte.
Nici arhiva instituției n-a scăpat intactă din cauza acestor vitregii ale istoriei. Biblioteca a fost supusă și epurărilor pe criterii ideologice, lucrări valoroase fiind distruse în anii roșii ai dictaturii de extrema stângă. Cadrele didactice au avut de înfruntat mari lipsuri din cauza politicii autorităților comuniste și a fost absolut normal să fie probleme în ceea ce privește pregătirea elevilor. Liceul a rămas fără sală de sport și cei trei profesori de specialitate se descurcau cum puteau prin curtea instituției.

Totuși, au fost obținute rezultate spectaculoase și-n astfel de condiții. Echipele de cros au obținut locul I pe oraș la fete și la băieți. Atletismul a adus premiul I la fete și locul al doilea la băieți. Echipele de handbal se mențineau în primele trei locuri în anul 1967. Munca profesorilor Dumitru Ilie și Cornel Gheție a fost deosebit de eficientă și echipele de atletism și handbal au ajuns la fazele pe județ și pe țară. Chiar dacă șahul nu era privit ca un sport adevărat pentru că nu implică activitate fizică, elevii din cadrul liceului au demonstrat că voința înfrânge orice barieră. Elevul Lăpușneanu (clasa a X-a C) a obținut locul I pe județ și B. Grigore premiul al II-lea.

Citește și Un VIS frumos, nepromovat

Erau clase cu câte 49 de educabili în loc de cei 35 cât prevedea legea

Pregătirea teoretică era grav afectată de spațiul insuficient pentru numărul mare de elevi și se învăța în trei schimburi. Mai mult. Educația de masă ducea la transformarea școlilor în adevărate fabrici dedicate studiului și profesorii constatau că erau clase cu câte 49 de educabili în loc de cei 35 cât prevedea legea. Activitatea începea la ora 17 și muncitorii veniți la ore erau epuizați de la fabrici. Cum mijloacele de transport nu funcționau normal în localitatea argeșeană, absențele se acumulau la prima oră. Se putea și mai rău din cauza implicării politicului în activitatea școlară.

Cadrele didactice constatau că în lunile octombrie și noiembrie ale anului 1967 au fost multe absențe din cauza alegerii organelor de conducere ale P.C.R., U.T.C. sau ale sindicatelor. Partidul unic nu putea să nu ia măsuri prin care să scadă calitatea învățării. Secția serală a instituției argeșene de învățământ avea înmatriculați în anul 1967 peste 700 de angajați și a avut astfel o contribuție importantă la perfecționarea intelectuală a celor ce n-au avut posibilitatea să termine cursurile liceale la vârsta normală.
Chiar dacă exista presiunea ideologică, profesorii instituției argeșene au încercat să răspândească știința de carte la cel mai înalt nivel intelectual și elevii au fost invitați să participe la diferite activități suplimentare.
Sursa: historia.ro

Citește și Judecătoarea Dana Gîrbovan, lecție de istorie de Ziua Națională: „Adevărul este condiția primordială a libertății unui neam și a libertății fiecărui individ”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *