Web Analytics
scris joi, 14.05.2026

Cifrele vorbesc: Adrian Dumbravă a redus cu 50% datoriile S.J.U. Pitești de când e manager

Joi, 14 mai, la Spitalul Județean de Urgență Pitești a avut loc o ședință a Consiliului Medical, în cadrul căreia, directorul general al Hospital Consulting, Laszlo Lorenzovici, a prezentat, cu cifre și grafice, evoluția activității acestei unități medicale și a situației financiare în perioada 2019 – 2026 (trimestrul I), cu referire la perioada premergătoare pandemiei COVID-19, perioada pandemiei și etapa post-pandemie.

În prezentarea susținută în fața managerului Adrian Dumbravă, a directorului medical Costin Ștefan, a directorului de îngrijiri medicale, Cornelia Dinculescu, a șefilor de secții, dar și a președintelui Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, s-a făcut referire la problemele identificate la nivelul spitalului, la soluțiile implementate, precum și la schimbările din sistemul de sănătate, cu accent pe reducerea numărului de paturi contractabile, pe impactul asupra activității și pe gestionarea modificărilor din mediul extern.

A fost remarcată, printre altele, reușita managerului Adrian Dumbravă, care, de la venirea sa, în 2024, la acest spital, a redus datoria unității la jumătate. Conform cifrelor furnizate în raport, datoria S.J.U. Pitești însuma 25 milioane lei atunci când dl. Dumbravă a preluat mandatul, înlocuind-o pe Adriana Molfea.

Președinterle Ion Mînzînă a apreciat rezultatele obținute de echipa manageriată de Adrian Dumbravă și a mulțumit corpului medical pentru activitatea susținută zi de zi, care merită tot respectul.

Practic, reuniunea Consiliului Medical a fost un bun prilej de analiză și de dialog privind evoluția acestui spital de importanță regională, în care lucrează 1.700 de oameni, privind provocările și perspectivele sistemului medical spitalicesc.

Citește și: Radioterapia S.J.U. Pitești are finanțarea parafată. Care e stadiul lucrărilor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...