Web Analytics

articol scris sâmbătă, 07 februarie 2026

Chitila: o explozie a scos zeci de oameni din case și a trimis două persoane la spital

O explozie puternică produsă în zorii zilei de sâmbătă a creat panică într-un bloc de garsoniere din Chitila, județul Ilfov, unde zeci de locatari au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, iar două persoane au ajuns la spital cu arsuri.

Incidentul a avut loc în jurul orei 4:00, într-un apartament situat la etajul al treilea al unui imobil cu patru niveluri, aflat pe Intrarea Banatului. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă suflul exploziei a afectat elemente de tâmplărie ale clădirii, provocând pagube materiale și un val de panică în rândul locatarilor.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au intervenit rapid, evacuând aproximativ 40 de persoane din bloc, pentru a preveni orice risc suplimentar. În locuința în care s-a produs explozia se afla un cuplu, o femeie de 52 de ani și un bărbat de 64 de ani, care au suferit arsuri. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportați de urgență la spitalele Floreasca și Universitar.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate numeroase forțe: autospeciale de stingere, echipaje SMURD, salvatori specializați și ambulanțe pentru transportul victimelor. Totodată, autoritățile au solicitat intervenția Inspectoratului de Stat în Construcții, care urmează să evalueze siguranța structurii clădirii și eventualele riscuri pentru locatari.

Cauza exactă a exploziei urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fragmente de dronă, găsite în curtea unei case din Vrancea

Fragmente provenite de la o dronă au fost descoperite luni în curtea unei locuințe din Ciușlea, comuna Garoafa, județul Vrancea. […] Citește!

gratii

A cerut 25.000 de euro pentru o presupusă intervenție la DNA. Bărbatul a ajuns în arest după flagrant

Un bărbat a ajuns în arest preventiv după ce procurorii DNA susțin că ar fi pretins bani în schimbul promisiunii […] Citește!

Mega-rețea de droguri destructurată de DIICOT: 1,7 tone de stupefiante, transportate cu TIR-uri din Spania

O rețea internațională de trafic de droguri, coordonată din România, a intrat în vizorul procurorilor DIICOT. Anchetatorii au făcut luni […] Citește!

rizescu

Fostul deputat Sergiu Rizescu va fi înmormântat sâmbătă

Deputatul AUR, Bogdan Velcescu, a transmis, de la tribuna Parlamentului, un mesaj impresionant, la moartea fostului deputat argeșean Sergiu Rizescu, […] Citește!

Jandarmii argeșeni au aplicat 18 sancțiuni în zonele de picnic

Jandarmii argeșeni au desfășurat acțiuni de verificare pentru prevenirea și combaterea faptelor care încalcă legislația privind activitățile de picnic. În […] Citește!

Marți se oprește curentul la Mioveni

Distribuție Oltenia anunță lucrări programate la rețeaua electrică, marți, 25 august 2026, în intervalul 09:00–17:00. Întreruperile vor afecta: Mioveni – […] Citește!

Kaufland-BRD Pitești Open: tenisul în scaun rulant aduce performanța internațională la Bascov

BASCOV. Star Arena găzduiește, în perioada 24-27 august 2026, turneul internațional de wheelchair tennis Kaufland-BRD Pitești Open, o competiție dedicată […] Citește!

Femei bătută, ignorată de polițiști pentru că li se terminase tura

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus verificări după ce au apărut acuzații privind modul în care doi polițiști ar fi […] Citește!

Legea privind combaterea pestei porcine, trimisă la reexaminare de către preşedinte

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind exploataţiile de creştere a […] Citește!

Zelenski, mesaj ferm de Ziua Independenței: Ucraina vrea pace, dar nu va capitula

Volodimir Zelenski a transmis, duminică, 24 august, un mesaj ferm cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei: țara sa își dorește încheierea […] Citește!

Traian Băsescu, atac la Ilie Bolojan: „La Oradea, dai cu biciul, se face podul, tunelul. Nu e pregătit”

Traian Băsescu îl critică pe premierul demis Ilie Bolojan despre care spune că nu are experiența și nici priceperea de a conduce un […] Citește!

Lipsește de o săptămână. Femeie de 58 ani, din Pitești, căutată de Poliție

Polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești desfășoară cercetări cu privire la dispariția numitei UDREA ANCA DANIELA, de 58 de ani, […] Citește!

Omul săptămânii

Theodor Proca

Opinie

Șantajul media al lui Maricel Păcuraru, prin intermediul lui Cristian Rizea, a început la Chișinău. Filmat când lua șpaga

Din ediția tipărită

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!