Web Analytics

Chiar dacă clubul nu a plătit decât motorina pentru cantonament, Pieca s-a interesat permanent de activitatea juniorilor alb-violeţi

de | 16.02.2012 18:46 | Sport

Gheorghiță Pieca și-a luat în serios rolul pe care îl joacă la FC Argeș! Spunem asta pentru că fostul președinte al Consiliului de Administrație de la FC Argeș, actualmente șeful centrului de copii și juniori din partea patronatului, așa cum s-a autointitulat, s-a interesat în nenumărate rânduri de activitatea juniorilor alb-violeți de la Călimănești. Pieca a sunat pe telefon pe aproape toți antrenorii centrului de copii aflați în cantonamentul montan de la Călimănești din perioada 5-11 februarie. Pe lângă interesul vădit arătat de Pieca, trebuie să menționăm că de activitatea puștilor alb-violeți s-a mai interesat și Ion Panțoiu, șeful departamentului financiar-contabil de la FC Argeș. Singurul care nu a avut nicio treabă cu acest cantonament montan a fost managerul Cătălin Barbu, care nici măcar un singur telefon nu a dat să vadă cum o duc juniorii la Călimănești. Singurul aport al managerului a fost acela că a aprobat în cele din urmă decontul motorinei pentru acest cantonament, care așa cum vă informam în numărul trecut al Jurnalului a fost plătit de părinții copiilor. M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole