Web Analytics

Chef PDL la Călineşti, cu taraf de la Ploieşti

de | 30.03.2011 17:09 | Dezvăluiri

Aşadar, cheful de după s-a ţinut la pensiunea Gyp Star a primarului, încă pesedist, Nicu Gavrilescu din Călineşti. Acolo, pe malul lacului mustind de crapi şi bibani neaccizaţi, au tras portocaliii concluziile. Premierul Emil Boc, Vasile Blaga, Elena Udrea, Roberta Anastase şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, sunt liderii care au acceptat invitaţia la masă. SPP-iştii au recunoscut imediat locaţia de protocol de pe malul lacului Călineşti, pentru că tot aici, dar în alte regimuri, i-au însoţit pe Nicolae Văcăroiu, Ion Iliescu sau Mircea Geoană. Nici n-a sosit bine premierul Emil Boc la pensiune, că a şi fost luat în primire de gazdă, de primarul Nicu Gavrilescu, monitorizat sever de finul său, primarul Florin Frătică de la Bradu. Pe canale operative, Frătică primise în ajun informaţia că naşul Gavrilescu ar putea încerca să-l înscrie pe Emil Boc în PSD şi a intrat imediat în alertă. Nici că s-ar fi putut o mai mare ruşine taman acu’, când „Stăpânul” Mircea Andrei a reuşit să-şi anexeze în cont, prin mijloace democratice, organizaţia PDL Argeş. A fost doar o alarmă falsă, pentru că pe primarul Gavrilescu îl durea buza de altceva, de desfiinţarea iminentă a Spitalului Călineşti. Văzând despre ce subiect sensibil este vorba, finul Frătică s-a repliat imediat: a dat jos haina de SPP-ist şi a îmbrăcat-o pe cea de lobby-ist, punând umărul la salvarea Spitalului Dr. Ion Crăciun. Cei trei, Boc, Gavrilescu şi Frătică au luat  loc la o masă, unde primarul din Călineşti i-a prezentat premierului dosarul complet cu situaţia spitalului. Aproape că l-a convins pe Emil Boc, dovadă că acesta a promis că va interveni în cursul zilei de luni, la ministrul Sănătăţii, pentru reanalizarea situaţiei spitalului de la Călineşti. Să vedem dacă se va şi ţine de cuvânt. Premierul n-a stat mai mult de o oră la pensiunea Gyp Star, a servit o friptură, după care a plecat cu ministrul Igaş la vila de protocol de la Băile Olăneşti, unde avea programată o întâlnire cu toţi prefecţii. Când a sosit şi el, în sfârşit, la Călineşti, „Stăpânul” Mircea Andrei era să facă icter mecanic, auzind că premierul Boc şi ceilalţi lideri tocmai decolaseră. Explicaţia pentru întârzierea senatorului Andrei trebuie căutată în faptul că acesta a rămas să supravegheze personal numărarea voturilor de la Casa Sindicatelor. N-a vrut să rişte vreo surpriză şi să nu care cumva să piardă funcţia de preşedinte al PDL Argeş, deşi a candidat de unul singur pentru ea.

Şefii de la Gardă şi Fisc i-au cântat „Stăpânului”

Adevăratul chef a început însă după plecarea premierului, iar de pe la ora şase seara carafele cu vin au început să producă efecte vizibile. Portocaliii nu mai vorbeau doar între ei, ci fiecare cu electoratul său, într-un esperanto care le înnodase bine limbile. Şi-au intrat în rol şi lăutarii, o trupă de balaoacheşi împrumutată de Frătică tocmai din Prahova, de la prietenul său Cătălin de la Ploieşti. Este exact aceeaşi trupă care s-a lansat pe portativul portocaliilor argeşeni în toamna trecută, când cu celebrul chef de la restaurantul El Greco din Bucureşti. Vă reamintiţi că, atunci, după ce colegii de pahar l-au îmbuteliat bine cu doctrină pe umanistul Cătălin Teodorescu, acesta şi-a rupt o bancnotă de 500 lei de la gură şi a dăruit-o lăutarilor ca să-i cânte şlagărul de mare efect electoral „Constantine, ţi-a zis mama…” Şi la Călineşti, sâmbătă seara, balaoacheşii au făcut senzaţie, după ce supuşii din PDL Argeş au început să toarne, în semn de recunoştinţă, dedicaţii peste dedicaţii pentru „Stăpânul” Mircea Andrei. Primul care a cedat nervos a fost primarul Ion Năftănăilă din Albeştii de Argeş.  Cel supranumit şi Mocanul n-a mai rezistat stresului produs de noxele de tanin din vinul alb şi a smuls microfonul din mâna lăutatrilor ca să-i cânte personal şefului de partid, Mircea Andrei, împăratul împăraţilor, regele reginelor şi noul stâpân al poporului portocaliu din Argeş. A fost doar o chestiune de timp până ce echipa operativă formată din comisarul şef al Gărzii Financiare, Valeriu Mincă, şi şeful Fiscului, Dorin Falcă, s-a sesizat din oficiu că trebuie să vireze impozitul pe osanale în contul „Stăpânului”. Vali Mincă şi Dorin Falcă au cântat duios, ca două privighetori din livada cu vişini, încât senatorul Andrei, vizibil emoţionat şi cu cămaşa ieşită din pantaloni, a venit la microfon să le mulţumească celor doi solişti pentru ploaia de dedicaţii. De la concursul „PDL-iştii au talent” nu putea să lipsească interpretul vocal Cipi de la ITM, alias directorul Ciprian Berevoianu, unul dintre copiii politici din flori ai senatorului Andrei.

Suspansul serii, Caliopie s-a ciocnit la chef cu vicarul Brânzea

Momentul de suspans al serii s-a consumat atunci când la cheful de la Călineşti şi-a făcut apariţia mujahedinul Caliopie Ichim, consilier eparhial şi mâna dreaptă (unii zic şi stângă) a arhiepiscopului Calinic. Călugărul, ameninţat, la pachet, împreună cu ÎPS Calinic, de către senatorul Andrei, cu puţin înaintea arestării lui Constantin Nicolescu, a păşit semeţ sâmbătă seara printre pedelişti. Surse prezente la faţa locului ne-au relatat cum fostului vicar Nicolae Brânzea era să-i rămână un os de curcan în gât, la vederea “Satanei” Caliopie. Realizând că a fost vândut de către „Stâpânul” Mircea Andrei, pe câteva camioane cu nisip din balastiera lui Caliopie, fostul vicar şi-a jurat în gând două lucruri: primul, că va semna adeziune la PSD, al doilea că trebuie să se gândească din ce în ce mai serios dacă nu e cazul să treacă la protestanţi, măcar la ei trădarea e mai subtilă. Lăsând gluma la o parte, prezenţa călugărului Caliopie a stârnit destulă mirare şi destule zâmbete complice printre portocalii, care nu s-au dumirit cine e cocota serii, Caliopie că a venit la chef sau „Stăpânul” Mircea Andrei, care l-a invitat pe cel cu care s-a scuipat. Cheful s-a întins până târziu în noapte, iar la pensiunea de la Călineşti au venit, mai cu fereală, şi primarii PSD-işti de la Albeştii de Argeş, Vasile Sava şi Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu. N-au fost la şedinţa de alegeri de la Casa Sindicatelor ca să nu-i vadă lumea, dar au venit totuşi la Călineşti să ciocnească un pahar cu noul stăpân portocaliu, Mircea Andrei. Dintre directorii PDL-işti i-am remarcat pe Ion Dobrinoiu de la Silvic, Anca Alexandrescu de la Sănătate (care a şi dansat pe ritmuri ţigăneşti), Iuliana Tuţă de la R.A.R., iar dintre primari, pe Costel Bâlea de la Oarja şi Iulian Miu de la Ungheni, acesta din urmă supersatisfăcut pentru că tocmai primise 10 miliarde de la Guvern pentru un parc. O figură automulţumită a arborat pe tot parcursul serii şi deputatul Sorin Pandele, şi asta pentru că dăduse fericirea peste el, în timpul zilei, după ce premierul Boc l-a invitat să-l însoţească, prin Piteşti, ca să-şi cumpere o pereche de pantofi. Asta da lovitură de imagine! Cheful s-a prelungit până târziu în noapte, dar n-a fost totuşi nevoie de intervenţia ISU, pentru că senatorul Mircea Andrei a avut şofer. 
(Gabriel GRIGORE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii