Foto reprezentativă: Regele Irod cel Mare, pictat 1886-1894 de James Tissot (1836-1902)
(Imperiul Roman subjugă Împărăţia Cerurilor – Episodul 3, partea I)
Make
Asocierea dintre „sîngerosul Irod” şi contemporanul lui, „blândul Hillel”, este contestată aproape în întrega literatură dedicată celui mai mare rege al Iudeei şi, respective, „celui mai înţelept conducător al Sanhedrinului”, dar va deveni evidentă în cele ce urmează.
Contextualizarea istorică, deşi nu aduce noutăţi, este necesară deoarece selectează aspecte necesare demonstraţiei.
B.1. „Este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul său”
Prin atrocitate şi teroare, domnia regelui Irod cel Mare, atestată de istorici ca despotică şi criminală, eclipsează confruntarea civilizaţiei elenistice/romane – al căror propagator şi provider el este -, cu aceea iudee, pe care o guvernează cu intenţia să o alinieze la Imperiu, considerând-o, probabil, înapoiată.
Afişarea celor Douăsprezece Table – Gravură medievală
______________________________________________________________________________________________
Într-o enumerare care nu ţine de cronologia atestată, ci de ordinea importanţei din perspectiva personală a regelui, Irod şi-a răpus apropiaţii începând cu soţia iubita (a mai avut nouă neveste) şi familia ei şi continuând cu proprii fii – moştenitorul şi l-a ucis cu câteva zile înainte să moară el însuşi -, urmaţi de masacrarea Sanhedrinului, (i-a lichidat 45 dintre membri) şi suprimarea oricărei opoziţii, fără a mai pomeni şi de înlănţuiri şi torturi cu ochi scoşi.
Citește și:
- UE: Posibilitate de formare pentru studenții la jurnalism și tinerii jurnaliști
- Expoziția ”Tradiții de Paște în Arta Naivă Românească” la Muzeul Județean Argeș
- Studiu Eurostat: 35% dintre români recunosc că nu au citit nicio carte
Macrobius spune: „Când [împăratul Augustus] a auzit că printre băieţii de sub doi ani, a căror ucidere fusese ordonată în Siria de Irod regele iudeilor, a fost omorât propriul lui fiu [al lui Irod], a afirmat: Este mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul său” (1), (ceea ce, neîndoielnic, este o aluzie la Porunca de interdicţie a consumului cărnii de porc).
Fireşte, grozăviile tind să ocupe primul plan în relatările despre cârmuirea acelor timpuri, deşi cruzimea îi alternează surprinzător cu toleranţa, ba chiar Irod acceptă influenţe, ceea ce sugerează că, de fapt, pe lângă neostoita sa sete de putere, urmăreşte un program, aflat în istorisiri în al doilea plan, deşi, adesea, concurează cu primul.
Irod cel Mare este considerat regele celor mai măreţe lucrări de construcţii din istoria evreilor, un strateg strălucit care a impulsionat şi a dat elan dezvoltării economice a regatului, după cum afirmă, între alţii, profesorul de religie şi arheologie Eric Meyers:
„Nu există nimeni în toată istoria evreiască, aş putea spune fără ezitare, care să fi avut o influenţă mai mare asupra culturii materiale şi splendorii Israelului/Palestinei decât Irod cel Mare. Planul său de construcţii a fost ambiţios dincolo de aşteptări, dincolo de orice credinţă. Iar capacitatea lui de a aduce atât resurse locale, cât şi resurse străine pentru programul său de lucrări publice a fost de neegalat.” (2)
Înflăcărarea profesorului Meyers nu este izolată şi, de aceea, unii s-au întrebat dacă Irod nu cumva a fost un mare neînţeles.
Dar…, „Dincolo de orice credinţă”?!
Exprimarea, chiar ca imprudentă figură de stil, pune pe gânduri, promovând splendoarea Templului reconstruit de Irod, considerat o minune a lumii antice, dincolo de smerenia trăirii şi de înţelepciunea Cărţii.
Este, poate, cea mai adecvată imagine a motivaţiei lui Irod însuşi, sub care, anevoie, se întrezăreşte un al treilea plan al relatării domniei lui, deşi poate că ar trebui să fie primul examinat: elenizarea iudeilor, integrarea Iudeei în Imperiu.
Dumnezeu scrie Tablele Legii – Gravură medievală
______________________________________________________________________________________________
Note
(1) „11. Cum audisset inter pueros quos in Syria Herodes rex Iudaeorum intra bimatum iussit interfici filium quoque eius occisum, ait: Melius est Herodis porcum esse quam filium”.
(Ambrosius Theodosius Macrobius, Saturnalia/ Cartea a II-a/Capitolul IV:11).
(http://penelope.uchicago.edu/Thayer/L/Roman/Texts/Macrobius/Saturnalia/2.html)
(2) „Jews and the Roman Empire”/ Eric Meyers, profesor de religie şi arheologie/Universitatea Duke
(https://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/religion/portrait/jews.html)
B.2. Istoria: Legi dumnezeieşti sub legi omeneşti
Din perspectiva subiectului acestui eseu care urmăreşte să evidenţieze emanciparea omului în prezenţa lui Dumnezeu (ceea ce nu oricând este un proces distinct de îndepărtarea de Dumnezeu, pur şi simplu), diferenţa fundamentală dintre Legea mozaică şi Legea romană stă în sursa fiecăreia: prima este atribuită lui Dumnezeu, cea de a doua este atribuită oamenilor (decemviri, împăraţi).
La evrei, Halacha (literatura pentru aplicaţia practică a celor 613 Porunci) este privită de exegeţi ca extensie a Legii originale date pe Muntele Sinai, dar ca un corp textual diferit (1).
Dezvoltarea Legii mozaice în Halacha este un proces, în principal, de natură analitică şi derivare (şi în acord cu precedentele decizii în cazuri similare), care, ca să ofere răspuns necesităţilor concrete din viaţa cotidiană, trebuie să apeleze la deconstrucţia textului sfânt şi la asociaţii intra şi intercorporale, sub premisele credinţei că înţelesurile adecvate soluţiilor au fost sădite în text de autor, că sunt raţionale/guvernate de o logică folosită în comun cu Dumnezeu şi că pot fi evidenţiate.
„Moise, Aaron şi Tablele Legii” (1631), gravură de Jacob Matham (1581 – 1631)
______________________________________________________________________________________________
La romani, Dreptul este privit ca extensie a Celor Douăzprezece Table (2), rod al unui proces empiric şi euristic, soluţiile legale la nevoi concrete fiind impuse deseori prin lupte, ale căror victorii au obligat la promulgarea lor imperială sau/şi, odată promulgate, la respectarea şi aplicarea lor de către autoritatea locală: „…o lege (n.a. – din Roma antică) reflectă nevoia presantă a cuiva la un moment dat. Nu arată care era practica obişnuită în imperiu”, după cum este citat Ramsay MacMullen în Enciclopedia.com (3).
Deşi procesate de romanii înşişi, legile lor au fost puternic influenţate de legile şi filosofia greacă; când Ierusalimul a început să orbiteze în jurul Romei (după cucerirea Iudeei de către Pompei, în 63 î.e.n.), legile romane nu le erau nefamiliare iudeilor, deoarece, din 334 î.e.n., (când Persia a fost cucerită de Alexandru cel Mare) şi până la răscoala Maccabeilor (167-160 i.e.n.), suportaseră echivalentul elenistic în Imperiul Seleucid (dar şi sub Egiptul elenistic).
Cultura şi stilul de viaţă elenistic, (care prevala în Imperiul Seleucid) au creat aşa numiţii „iudei elenizaţi”, care au adoptat limba greacă, modul de viaţă şi obiceiurile eleniştilor (au început să participe la jocurile panhelenice), au tradus Scriptura în limba greacă (Septuaginta); păstrând credinţele şi practicile religioase evreieşti de bază, au început să integreze elemente ale mitologiei şi practicilor religioase greceşti, adorarea unor zei din panteonul politeist, ceea ce a fost văzut de către unii evrei ca o ameninţare la identitatea şi credinţa lor religioasă, cauză pentru care au reacţionat Macabeii.
Autonomia religioasă (şi politică) a iudaismului restaurată de Macabei (dinastia Hasmoneana) s-a încheiat, după cum relatează istoricii, la momentul în care Pompei a reorganizat teritoriile recent cucerite şi a inclus statul elenistic al Iudeei în Provincia Siria, ca stat clientelar autonom.
Iudeea a intrat sub dominaţia Imperiului Roman care a început să introducă elemente ale legii romane în practicile iudaice, cum ar fi reglementările privitoare la proprietate, moştenire şi la contractul comercial, aceste transformări fiindu-i, probabil, suficiente ca să îi racordeze economia la Imperiu, astfel că romanii nu par să se mai fi arătat interesaţi de restul tradiţiei israelite.
În acest cadru istoric, în anul 37 î.e.n., se spune că şi-a făcut intrarea Irod, devenit ulterior „cel Mare” şi şapte ani mai târziu, în anul 30 î.e.n., Hillel a devenit Nasi, şeful Sanhedrinului suprem.
Între timp, Irod cel Mare arătase deja că el poate schimba după plac pe Marele Preot, exterminase două treimi din membrii Sanhedrinului, iar Talmudul şi istoricii au pretenţia că funcţia de şef suprem al autorităţii religioase ar fi fost accesată de Hillel pe o linie separată, independent de despotul care controla orice, în regatul lui.
Yitzhak Buxbaum scrie: „Ce este izbitor despre separarea celor doi bărbaţi – Hillel şi Irod – şi cele două lumi ale lor este că nicăieri, în nici o sursă, rabinică sau de altă natură, nu apar împreună. În poveştile despre Hillel şi în spusele sale, este aproape că şi cum Irod nu ar fi existat. Deşi Hillel şi Irod au fost, respectiv, cele mai mari personalităţi ale vremii lor – primul, în sfera religioasă, al doilea, în sfera politică, aceşti doi giganţi, unul al luminii, iar celălalt al întunericului, alunecă unul pe lângă altul neatins, fiecare în al lui tărâm.” (4)
Douăzeci şi şase de ani, regele despotic a coexistat cu şeful religios, ca şi când nu ar fi existat unul pentru altul!?
Se numeşte suprarealism.
______________________________________________________________________________________________
Note
(1) Cuvântul „halakhah” (de la rădăcina halakh, „a merge”), partea iudaismului care se referă la legalitate (spre deosebire de aggadah, numele dat materialului, în special din literatura rabinică, care nu se referă la legalitate), îmbrăţişează relaţiile personale, sociale, naţionale şi internaţionale, şi toate celelalte practici şi obligaţii ale iudaismului.
(Encyclopaedia Judaica/Second Edition/Volume 8/pag. 251)
(2) Cele Douăsprezece Table, stabilind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor romani, indiferent de rang, au fost întocmite de o comisie de zece membri – decemvirii -, în anii 451 şi 450 î.e.n şi afişate în Forum, gravate pe tăbliţe de bronz, cu scopul ăelimine arbitrariul judecăţilor.
(3) https://www.encyclopedia.com/environment/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/law-and-religion-law-and-religion-ancient-mediterranean-world
(4) „The Life and Teachings of Hillel”/pag. 60/Yitzhak Buxbaum/First Roman & Littlefield edition 2004
(Partea a doua a acestui episod va fi publicată mâine)
Disclaimer:
Acest eseu propune o interpretare care nu le exclude pe cele consacrate, ci doar le-o adaugă; critica pe care o dezvoltă asupra unor texte religioase nu este nimic mai mult decât critica unor texte; cititorii sunt avertizaţi că autorul eseului nu l-a destinat să aducă atingere credinţei şi că este conştient că acesta nu ar fi un obiectiv nici folositor, nici realizabil.
link: Episodul 1: „O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă”
link: Episodul 2, partea I: „Cel mai mic în Împărăţia cerurilor: Hillel”
link: Episodul 2, partea a II-a: „Cel mai mic în Împărăţia cerurilor: Hillel”
Articol preluat din ziarul bursa.ro
0 Comentarii