Web Analytics

Ce am înțeles din discursul lui Donald Trump

de | 20.01.2017 19:46 | Opinii

01 trm

Cei care sperau ca haina de președinte să-i mai atenueze lui Donald Trump din retorica populară, nu populistă, cu care a defilat în campania electorală, s-au înșelat. Noul președinte a fost egal cu el însuși, cu Trump cel care a învins-o pe Hillary Clinton în competiția electorală tocmai fiindcă a rezonat cu ce vrea americanul obișnuit.

Locuri de muncă, școli bune pentru copiii lui, infrastructură care să-i simplifice, nu să-i complice viața, siguranță pentru el și familia lui. E, de fapt, ceea ce își dorește orice cetățean al planetei, nu doar cel american. Sancta simplicitas! M-am întors de două zile din SUA și pot să vă confirm că atât americanul din semi-ruralul Buffalo (orășel din zona lacurilor Erie și Ontario, de la  granița cu Canada), cât și cel din megalopolisul New York se regăsesc în filmul politic al lui Donald Trump. Altădată renumit pentru oțelăriile si fabricile care prelucrau tot ceea ce era legat de fier, Buffalo a ajuns astăzi un oraș depopulat și calamitat de șomaj. După ce producătorii au relocat oțelăriile în alte zone cu cheltuieli de producție mai mici,  localnicii au plecat și ei în bejenie, după slujbe, către marile orașe. În ceea ce-l privește pe americanul din New York, acesta nu e interesat de geopolitică și nici de războiul din Siria. El își dorește în primul rând, asa cum a spus si Donald Trump, siguranță. Mai ales după ce a văzut cum Turnurile Gemene au fost prăbușite sub ochii lui. New yorkezul nu mai vrea să se urce cu inima cât un purice, în metrou sau în tren, de teamă că un terorist ar putea pune o bombă. Și asta în ciuda unor măsuri de siguranță draconice implementate de statul federal după 11 septembrie. Și acest aspect l-am constatat tot ”la mama lui”, la New York, în săptămână recentă pe care am petrecut-o acolo. Trump le-a vorbit americanilor în discursul său despre un film în care aceștia trăiesc zi de zi și pe care el vrea să-l schimbe fiindcă ei își doresc primii să-l schimbe. Cât privește politica externă și securitatea globală, mesajul lui Trump a fost fără echivoc. America va mai  slăbi pedala de accelerației. De ce? Fiindcă SUA nu poate asigura securitatea altora, atâta vreme cât nu are liniște și o prosperitate decentă între granițele ei. Iar pentru România și celelalte țări din jur mesajul e limpede: purtați-vă și singuri de grijă, ca SUA are multă treabă la ea acasă!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Trump e un fraier

  2. Dupa cum se vede,mai ieri-alaltaieri, sosira la noi 500 soldati cu echipamente cu tot…asa ca concluzia articolului nu se mai potriveste cu realitatea.In orice caz excursia a fost grozava. Sa vezi repere de pe Terra precum New-York si Cascada Niagara este ceva ,nu-i asa ?