Al patrulea mare producător național de mezeluri din România, Caroli Foods Group, un joint-venture între famila libaneză El Solh şi grupul multinaţional Campofrio, a anunțat realizarea unei stații de epurare a apelor reziduale la fabrica sa din Pitești. Investiția se ridică la valoarea de 0,5 milioane de euro. Potrivit lui Khaled El Solh, CEO al Caroli Foods Group, investiția de 500 000 de euro „se adaugă celorlalte investiţii în protecţia mediului făcute de Caroli Foods Group în ultimii ani, care se ridică la 25 milioane de euro numai în fabrica de la Piteşti”. Cu o capacitate anuală de 35 000 de tone de carne procesată, compania din Pitești se postează pe locul patru în branșă, foarte aproape de cei de la CrisTim (37 000 de tone) și Transavia (36 000 de tone), dar cu mult peste alți producători cu nume precum Aldis, C+C sau Fox. Caroli procesează 13,5% din totalul cantității de carne prelucrată de cei mai importanți zece agenți economici din domeniu, după cum ne-a informat Ovidiu Dușleag, directorul fabricii Caroli Foods de la Pitești.
Florin Silvestru
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii