Web Analytics

articol scris vineri, 26 iunie 2026

Căpitanul Andrei Tofan, din cantonamentul din Slovenia: „Este normal să jucăm în finala Cupei României şi să fim în play-off-ul campionatului în sezonul viitor”

Ce poți să ne spui despre cantonamentul din Slovenia? Cum este atmosfera la echipă?

- Condițiile sunt foarte bune, plus că, venind aici, este puțin mai răcoare și putem să ne facem antrenamentele mai bine. Atmosfera la echipă este foarte bună.

Ați stabilit, aveți meciuri amicale? Două, trei, patru, mai multe meciuri?

- Nu știu exact, cred că trei.

Colegii noi cum s-au adaptat?

- Cred că s-au adaptat foarte bine. Dar, cum mereu am făcut-o, cei care suntem mai vechi la echipă încercăm să-i integrăm cât mai bine. Pentru că ne sunt de ajutor, sunt jucători cu caractere, din ce am văzut și o să-i integrăm cât mai repede.

Există posibilitatea să mai vină sau să mai plece jucători?

- Nu știu exact, nu vreau să-mi dau eu cu părerea pentru că nu știu.

Cum sunt antrenamentele? Se pune accent pe partea fizică?

- Nu trebuie să ne plângem, dar, la orice început de cantonament, se merge mult pe partea fizică, pentru că trebuie să acumulăm. Antrenamentele sunt grele, așa a fost mereu și le vom duce la bun sfârșit așa cum trebuie și vom fi bine pregătiți.

„Este al 10-lea an pe care l-am petrecut aici. Mă simt foarte bine, sunt acasă, iubesc echipa”

Până când mai ai contract cu FC Argeș și ce va urma în viitorul îndepărtat pentru tine?

- Am intrat acum în ultimul an de contract cu FC Argeș. Pentru mine nu știu exact ce va urma după acest an. Vreau să mă bucur și, cum v-am zis mereu, este o mândrie pentru mine să port acest tricou, pentru că acest an este al zecelea pe care l-am petrecut aici. Mă simt foarte bine, sunt acasă, iubesc echipa. Nu știu ce aș putea să vă spun mai mult. Mă simt bine acum și nu știu ce va fi pentru mine după prioada de la FC Argeș.

Ce obiectiv ai tu la FC Argeș în următorul sezon?

- Obiectivul meu, personal, este, în primul rând, să fiu sănătos. Pentru că, cum bine știți, am trecut prin momente puțin mai delicate anul trecut. Vă dați seama că obiectivul meu este, în primul rând, echipa, rezultatele echipei. Adică trebuie echipa să fie bine. Eu, personal, trebuie să-mi fac treaba cât mai bine, să-mi ajut echipa cât mai mult posibil. Cam asta ar fi.

„Va fi o luptă puțin mai grea ca anul trecut, pentru că orice echipă nu ne va mai percepe ca o nou promovată”

Cum comentezi o declarație a antrenorului Bogdan Andone conform căreia obiectivului echipei este finala Cupei României și accederea în play-off?

- Suntem o echipă de tradiție, echipă bună, care a arătat anul trecut că se poate bate cu orice echipă de Liga I. Și este normal să jucăm în finala Cupei României și să fim în play-off-ul campionatului în sezonul viitor. De ce să nu fim?!

Am înțeles. Cum vezi tu lupta pentru play-off din campionatul viitor?

- Vă dați seama că echipele sunt foarte bine pregătite, cu transferuri noi, cu ambiție… Vă dați seama că va fi o luptă puțin mai grea ca anul trecut, pentru că orice echipă nu ne va mai percepe ca o nou promovată, ci ca pe o echipă de play-off, iar confruntările vor fi din ce în ce mai grele. Dar asta nu înseamnă că nu vom face tot posibilul să arătăm că suntem o echipă de play-off. Va fi destul de greu, da. Dar pentru asta muncim, acesta este obiectivul nostru și cu siguranță vom ajunge acolo.

Situația financiară cum este? Este totul la zi?

- Da, nu avem probleme din acest punct de vedere.

Ce le transmiți suporterilor acum din cantonamentul din Slovenia?

- Le transmit… Exact cum am făcut-o acum vreo 2 ani de zile… Vreau să le transmit că vom face tot ce depinde de noi să ne antrenăm 100% și să le facem numai bucurii, deoarece cu siguranță și ei merită.

Citește și Circulație cu restricții la Mioveni, sâmbătă, în timpul crosului

Citește și Piteştean convocat la Lotul Naţional de Handbal Tineret Masculin al României

Citește și Dragoş Şerban, directorul de la FC Argeş Basketball: „Sezonul trecut a fost, bineînţeles, o dezamăgire… Acum obiectivele sunt semifinalele campionatului şi fazele superioare ale Cupei”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu suporterii echipei naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş are două examene dificile în această săptămână. După jocul de astăzi, contra Coronei Braşov, din cadrul etapei a […] Citește!

Kylian Mbappe a pierdut 7.000.000 de euro

Kylian Mbappe (27 de ani) s-a trezit a doua zi după ce a ratat Balonul de Aur 2026, câștigat de […] Citește!

Mirel Rădoi, revenire în forță în SuperLiga!? „Preia o echipă de top!”

Prezent la „Profețiile lui Mitică”, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat de înțeles că Mirel Rădoi ar […] Citește!

Două bilete, o singură iubire: FC Argeș!

Pentru un suporter adevărat, un meci al lui FC Argeș nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal. Înseamnă emoție, […] Citește!

Cupa României, miza uriaşă pentru granzii SuperLigii

Spre deosebire de sezoanele precedene, granzii SuperLigii pun mare preţ şi pe Cupa României. Reţeta financiară foarte interesantă vine datorită […] Citește!

Arsenal, eliminată rușinos din Cupa Ligii Angliei de o echipă din liga a patra!

Arsenal a suferit o eliminare neașteptată din optimile Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă de Fleetwood, formație din […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de Corona Braşov – FC Argeş: „Victoria este vitală”

FC Argeș joacă miercuri, 28 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul „Carpați” din Brașov, în etapa a doua a […] Citește!

Tudor Costescu, după eșecul de la Timișoara: „Arbitrajul a decis rezultatul”

Luni, 26 octombrie, FC Argeș Basketball a fost învinsă, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 100 - […] Citește!

Tencuială prăbușită peste un copil de 6 ani, într-un bloc ANL din Dej. Al cincilea incident în doi ani

Un copil de 6 ani a fost lovit de bucăți de tencuială desprinse din tavanul unui bloc ANL din Dej. […] Citește!

Corona Braşov – FC Argeş, astăzi, de la ora 15, în Cupa României Betano

Etapa a doua a grupelor Cupei României Betano a început marţi, 27 octombrie, cu 4 meciuri, și va continua astăzi […] Citește!

Incendiul de lângă fabrica de armament din Brașov: Ambasadorul rus, chemat la MAE. Moscova respinge acuzațiile și cere dovezi

Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă au crescut după convocarea ambasadorului rus la București, Vladimir Lipaev, la Ministerul Afacerilor […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete