Sculptorul Adrian Ilfoveanu a aflat abia a doua zi că fiul lui și-a curmat viața
Mesaj sfâșietor pe Instagram despre înmormântare: „Paul Alexandru Ilfoveanu îi invită pe cei care l-au cunoscut la finisajul vieții lui în data de 07 octombrie 2026, ora 13.00, la cimitirul Berceni 2”.
Ce dramă sfâșietoate a încercat familia Ilfoveanu, dinastie de artiști din tată în fiu și nepot! Chiar în ziua în care sculptorul Adrian Ilfoveanu, fiu al marelui pictor și profesor Sorin Ilfoveanu, dezvelea monumentul semicentenar de pe Transfăgărășan, fiul acestuia, Paul Ilfoveanu, își curma viața în București.
Pe 30 septembrie anul acesta, la cota 1800, în zona alpină Capra, comuna Arefu, s-a consumat un eveniment mediatizat de toată presa locală și centrală. În memoria celor care au contribuit inclusiv cu viața la construirea celui mai spectaculos drum din România și la împlinirea a 50 de ani de la darea în folosință a Transfăgărășanului, Fundația Culturală Ilfoveanu&Badea, reprezentată de sculptorul Adrian Ilfoveanu, autorul monumentului impozant de 12 metri înalțime și Gheorghe Badea, președintele Grupului Industrial Componente, entitate care a finanțat și contribuit logistic la ridicarea lui, au prezentat proiectul.

Prezent la fața locului, nu pot să uit cu cât entuziasm și aplecare artistică și-a prezentat creația vieții sale sculptorul Adrian Ilfoveanu. Cităm: „Este o paralelă între trecut și perioada contemporană. Pe scurt, avem o pagină de istorie, din Letopisețul lui Cantacuzino, în care se povestește că Radu Negru, pe la anul 800, a adunat comunitățile din jurul Făgărașului și le-a pus împreună la masă. Încă de atunci existau căi de acces peste Făgăraș.Statuia propriu-zisă are 12 metri, iar personajul țintuit de ea măsoară opt metri. Personajul reprezintă o siluetă umană care se înalță către cer, către vârfurile munților. Este abordat în manieră modernă, din felii de tablă, iar privit din față, poți vedea cerul. Pentru că omul se îmbină cu natura. Nu este o figură în sine. Întotdeauna omul a trăit în comuniune cu natura. Mai mult decât atât, în jurul orei 15, uitându-ne prin personaj vedem soarele. Ce apare interesant e că lumina soarelui creează un efect de oglindă între aceste lamele de metal ale personajului, iar prin efectul de oglindă se mărește senzația de iluminare și pare că personajul luminează, el luminează. Eu am găsit câteva bucăți de metal pe Transfăgărășan, elemente de metal de acum 50 de ani, și am urmărit același stil de rugină. Sub hartă sunt și două mâini care se apropie și care „simbolizează cele două regiuni, Ardealul și Țara Românească, apropiate prin această șosea”.
Paul Ilfoveanu avea doar 22 ani și continua tradiția artistică a familiei
Ei bine, în ziua în care în Argeș un artist dăruia publicului și posterității capodopera vieții sale, la București se spânzura Paul, fiul său. Motivele țin de o depresie profundă, o afecțiune care afectează tot mai mulți tineri. Paul Ilfoveanu era singurul copil al scuptorului Adrian Ilfoveanu și avea doar 22 de ani. Băiatul continuase o tradiție glorioasă începută încă din anii șaptezeci de bunicul Sorin Ilfoveanu și absolvise tot artele plastice. Paul era o fire sensibilă, la început de drum într-o carieră artistică promițătoare. Tatăl n-a știut și n-a bănuit absolut nimic toată ziua de 30 septembrie, când își prezenta capodopera de pe Transfăgărășan. De altfel, a petrecut noaptea tot în Argeș. A aflat abia a doua zi când a fost găsit fără viață trupul fiului și medicii legiști au certificat că suicidul a avut loc cu o zi înainte. Nu mai insistăm asupra dramei în sine din respect pentru familia greu încercată și fiindcă nu e greu de realizat prin ce momente a trecut și încă trece.
Înmormântarea a avut loc pe 7 octombrie
Înmormântarea a avut loc o săptămână mai târziu, pe 7 octombrie, la cimitirul Berceni 2 din București. Am aflat asta de pe Instagram, de pe contul „paulilfo”, aparținând regretatului artist, dintr-o postare făcută probabil de cei apropiați (vezi foto). Ca o paranteză, este cel mai sfâșietor mesaj de condoleanțe pe care l-am citit vreodată și care sună așa: „Paul Alexandru Ilfoveanu îi invită pe cei care l-au cunoscut la finisajul vieții lui în data de 07 octombrie 2026, ora 13.00, la cimitirul Berceni 2”. Amintim doar că la ceremonia funerară, din partea familia Badea au participat Cătălin și Iasmin Badea , fiul și nora industriașului Gheorghe Badea, președintele G.I.C și co-fondator al Fundației Culturale „Ilfoveanu&Badea”. Un mesaj de condoleanțe a apărut, de asemenea, și pe contul RAD ART FAIR, despre moartea lui Paul Ilfoveanu, cu textul: „Pentru munca depusă, întrebările adresate și spațiul ocupat printre noi. Odihnește-te în pace!”
Jurnalul de Argeș adresează sincere condoleanțe familiei Ilfoveanu. Dumnezeu să-l odihnească pe Paul în Împărăția Lui!




























0 Comentarii