Web Analytics

Bogdan Vişan, antrenorul coordonator al Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Avem trei juniori selecţionaţi la echipele naţionale şi 10 jucători promovaţi la echipa mare”

de | 29.03.2024 10:30 | Actualitate, Home, Sport

Pentru că tocmai am avut pauză competițională la echipele de club odată cu jocurile echipelor naționale, cum comentați cele trei convocări ale juniorilor de la FC Argeș?

– Sunt foarte bucuros, foarte fericit, este meritul în primul rând al lor, pentru că au muncit, au avut evoluții apreciate la echipa mare, pentru că toți trei sunt la echipa mare a lui FC Argeș. Mă refer la Mario Tudose și Patrick Dulcea, de la Under 20 și la Yanis Pîrvu, de la Under 17, care se antrenează și joacă la echipa mare a lui FC Argeș. Îmi pare rău de Mario Tudose și de Patrick Dulcea, care au avut șanse mari la calificare la Campionatul European. Dar pentru noi, FC Argeș, este un lucru foarte-foarte bun că au ajuns acolo unde au ajuns.

Ce jucători de perspectivă ar mai fi la Centrul de copii și juniori de la FC Argeș în privința echipelor naționale?

– Mai sunt copii de perspectivă, ei cresc, dar este foarte important ca ei să fie în angrenajul echipei mari, să fie acolo, să se antreneze acolo și ușor-ușor să joace.

„Noi, Centrul de copii și juniori, am urcat destul de mulți copii la tineret”

În afară de cei trei, ce jucători au mai fost urcați la echipa mare în ultima perioadă de către antrenorul Eugen Neagoe?

– Îl avem pe Mircea Adelin, care este Under 18, pe Alexandru Dinoci, care este Under 19, și mai este Gino Oprescu, care are problema respectivă și sper să se înțeleagă cu clubul nostru.

Despre ce este vorba?

– Nu s-au înțeles la contract.

Vrea să plece în altă parte?

– Sincer vă spun că nu știu ce vrea, dar eu l-am sfătuit să rămână aici, pentru că era în angrenajul echipei mari, era plăcut de toată lumea, iar acum este alegerea lui ce vrea să facă. Din punctul meu de vedere, nu este sfătuit bine.

Pe lângă acești șase fotbaliști, mai sunt și alți juniori la echipa mare?

– Mai este Radu Ciuciulete, care, deși este mai mare, provine tot de la Centrul nostru de copii și juniori, mai este portarul Din Mario, de Under 16, Willy Wagner, care a mai fost pe la echipa mare, care este Under 17 și este tot portar, și Andrei Stoica, care este Under 18. Important este că noi, Centrul de copii și juniori, am urcat destul de mulți copii la tineret, adică am preferat să dăm meciuri mai tari la jucătorii mai mici, adică pe copiii de la Under 16 și Under 17 i-am urcat la Under 18. Deci, în concluzie, avem trei juniori selecționați la echipele naționale și 10 jucători promovați la echipa mare.

Citește și Constantin Schumacher: „CS Mioveni are şanse egale de promovare directă, ca toate echipele din play-off”

Citește și Bogdan Vişan, antrenor coordonator la Centrul de copii şi juniori FC Argeş: „Tot mai sunt copii de calitate, tot mai sunt copii buni la Centru”

„Avem un turneu foarte puternic în Serbia, unde vor participa Atletico Madrid, Espanyol Barcelona, Udinesse, Sporting Lisabona și Partizan Belgrad”

Care este atmosfera la Centrul de copii și juniori?

– Noi ne facem treaba cât putem de bine, suferim din cauza infrastructurii, nu numai echipa mare, ci și noi… Știe toată lumea…

Unde vă desfășurați activitatea, unde faceți antrenamentele?

– Pe la baza sportivă de la Albota, pe la baza sportivă Viitorul, pe la Bradu…

Ce grupe de copii ar excela în momentul de față în ceea ce privește competițiile?

– Da. Excelează mai multe grupe de copii și juniori. Pot să spun că tineretul este locul I în play-out, Under 17 este locul patru în play-off, Under 15 este locul șase în play-off și Under 14 este locul I, neînvinși, tot la Elită, dar este vorba despre un campionat fără finalizare. La anul se anunță încă o competiție la Elită, adică Under 12 și Under 13 o să intre și ei la Elită și o să se joace în cuplaj, adică Under 13 cu Under 12, Tineretul cu Under 17, Under 16 cu Under 15. Sunt premise bune, avem meciuri, avem competiții, avem turnee internaționale. De exemplu, eu împreună cu grupa mea, Under 12, avem un turneu foarte puternic în Serbia, unde vor participa Atletico Madrid, Espanyol Barcelona, Udinesse, Sporting Lisabona, Partizat Belgrad ș.a.m.d. Încercăm să le dăm copiilor meciuri puternice, pentru că numai așa putem face performanță.

Citește și Marius Stoica: „Cristi Ignat şi Alexandru Stan de la CS Mioveni sunt fotbaliştii selecţionaţi la loturile naţionale”

Citește și Viorel Tudose: „Poate eu am fost mărul discordiei, nu mai ştiu ce să zic…”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Buna ziua, va rog inainte de a publica numele unor sportivi sa va interesati cum se scriu corect. Numele portarului de la U17 este scris gresit. Corect este WILLY WAGNER nu VILI WAGNER. Va multumesc.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *