Amplasată pe locul clădirii Prefecturii judeţului istoric Argeş, actualmente, sediul Muzeului Judeţean Argeş, biserica Schitului Buliga, avându-i ca patroni spirituali pe Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, a fost edificată din cărămidă, prin osârdia negustorului piteştean Martin Buliga, în anul 1746, pe vatra unei biserici de lemn ruinate datând din perioada domniei voievodului martir Mihai Viteazul. Martin Buliga sau Martin Cupeţul şi-a înzestrat noua lui ctitorie cu moşii situate în satele: Schiau, Ungheni şi Negreni-Olt, pe care le dobândise prin moştenire de la părinţii săi.
La 25 mai 1791 funcționa aici „Şcoala de învăţătură românească”
Descriind acest important obiectiv ecleziastic, în studiul rămas în manuscris din anul 1883: „Piteşti. Position géographique. Histoire. Les monuments. Son industrie”, Dimitrie Butculescu consemna următoarele: „Configuraţia sa exterioară este de paralelogram cu absida în semicerc. Pridvorul este din cărămidă, iar tavanul boltit al acestuia se sprijină pe şase stâlpi de cărămidă”. Decorul pictural era impresionant: „Toate chenarele de frescă reprezintă vrejuri cu motive geometrice, roşii, brune şi negre”, iar arta sculpturală – remarcabilă: „ancadramentul intrării este din piatră pictată în verde, decorat cu un vrej de flori şi frunze intercalate”. Programul iconografic cuprindea „scene biblice şi de persecuţii ale martirilor”. În pronaosul Bisericii Buliga, erau reprezentate, pe latura vestică, portretele ctitorilor. În inventarul bisericii, se aflau două clopote, cel mai mare şi cel mai vechi, cu dimensiunile: înălţimea de 46 cm, diametrul de 55 cm, având reprezentaţi pe cei doi arhangheli Mihail şi Gavriil, sfinţii de hram ai bisericii. Clopotul acesta a fost dăruit Bisericii „Sf. Ioan” din Piteşti, în anul 1900, păstrându-se acolo până în timpul Primului Război Mondial. În patrimoniul locaşului de cult, se înregistra, de asemenea, o piatră de mormânt datând din 1754. Dintre egumenii care au slujit sfântul altar al Schitului Buliga, sunt atestaţi documentar: Ioanichie, urmat de Partenie Nica, un neobosit gospodar, care a întreprins măsuri substanţiale de revigorare, sub raport arhitectural şi patrimonial, a ansamblului monahal din Piteşti: refacerea pridvorului bisericii, pardosirea lăcaşului de cult cu lespezi de piatră, construirea unor chilii, „ridicarea unei părechi de mori cu patru roate”, refacerea viilor părăginite. Preocupat de asigurarea unor condiţii corespunzătoare funcţionării şcolii organizate în chiliile schitului, Partenie Nica va construi, în anul 1790, două odăi destinate acestei instituţii de învăţământ din Piteşti. Atestată documentar la 25 mai 1791, „Şcoala de învăţătură românească” era subvenţionată din veniturile schitului. În „zapisul de închinare” adresat Mitropoliei din Bucureşti, fondatorul şcolii, Martin Buliga, expunea motivele demersului său ctitoricesc: „Am socotit să fie şi şcoală românească pentru învăţătura copiilor şi pentru chiverniseala vreunui sărac, care nu are unde să-şi plece capul, plata dascălului şi hrana săracilor să fie din prinosul acestui schitişor”.
Un incendiu distruge parţial clădirile schitului în anul 1834
În anul 1815, schitul a fost prădat, dispărând bunuri materiale, dar şi documentare de o valoare inestimabilă: „o ladă de bani, hrisoave domneşti, cărţi şi zapise ale schitului, dar şi ale unor obraze boiereşti şi negustoreşti”. În timpul mişcării revoluţionare de la 1821, temându-se că schitul va fi deposedat de valorile deţinute de către pandurii lui Tudor Vladimirescu, egumenul Partenie Nica va expedia, la Sibiu, spre a fi în siguranţă, o ladă cu cărţi bisericeşti şi cu obiecte de cult, care, însă, nu au mai putut fi recuperate integral. Un incendiu distruge parţial clădirile schitului în anul 1834, refacerea acestora fiind definitivată abia în 1839, prin grija neobositului egumen Samuil Tărtăşescu. Arhiereul cărturar, devenit episcop-locotenent de Argeş (1845-1849), revigorează viaţa monahală a Schitului Buliga. Egumenul Samuil Tărtăşescu înfiinţează o şcoală cu internat care avea să se transforme, din iniţiativa sa, în gimnaziu teologic destinat candidaţilor la preoţie. În această instituţie şcolară, învăţământul era absolut gratuit, candidaţii beneficiind de: găzduire, masă, cărţi şi îmbrăcăminte. Ioan Hristopol, cârmuitorul judeţului Argeş, împreună cu comisarul de propagandă Nanu mobilizează, în septembrie 1848, pe orăşeni să participe la actul arderii Regulamentului organic, demers efectuat în cadrul unei slujbe simbolice de înmormântare programate a se oficia în faţa Schitului Buliga.
Administraţia primăriei locale a funcționat în două case ale Schitului Buliga
În 12 august 1864, primul-ministru Mihail Kogălniceanu vizitează Piteştiul, propunând domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca administraţia primăriei locale să funcţioneze în două case ale Schitului Buliga, până la edificarea noului sediu al acesteia. După mutarea primăriei în noul sediu al acesteia construit în anul 1886, potrivit planului arhitectului Ion N. Socolescu, spaţiul deţinut de către Schitul Buliga, devenit liber, a fost afectat înfiinţării Şcolii de fete din Piteşti conduse de către prestigioasa institutoare de origine germană Veldin. Confiscarea proprietăţilor funciare ale aşezământului monahal, prin Legea secularizării averilor mănăstireşti din anul 1864, a constituit începutul sfârşitului Schitului Buliga, care, în 1869, va fi deposedat de un spaţiu imens din proprietatea sa pentru amenajarea Grădinii publice a Comunei urbane Piteşti. Devenit filială a Bisericii „Sf. Ion”, din motive preponderent economice, schitul se va ruina în timp, istoricul Grigore Tocilescu menţionând, printre altele, într-un raport din 1885, starea precară de conservare a monumentului. Totuşi, deşi zidurile de incintă şi clopotniţa se dărâmaseră, „Biserica îşi păstra nealterate caracterele medievale, în afară de turlele distruse de cutremure; avea decoraţii policrome, cu icoane de hram pe faţa de vest, pereţii exteriori prezentând două registre de panouri dreptunghiulare, delimitate prin ciubuce. Are o construcţie asemănătoare Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, cu pictura sfinţilor din interior şi cu patru icoane împărăteşti, de când este biserica făcută. Este singura construcţie din oraşul Piteşti şi întreg judeţul Argeş cu pictura şi vechimea de aproape două secole, considerată monument istoric şi trebuie conservată în averea sa luată de stat în 1864”.
În anul 1900 Prefectura dispune demolarea din temelii a bisericii
Sub pretextul edificării, în acel loc, a sediului Prefecturii judeţului Argeş, Comitetul executiv al judeţului a respins, în 1876, cererea Cancelariei Episcopiei Argeşului ca imobilele Schitului Buliga, metoh al Sfintei Episcopii, să fie destinate organizării unei şcoli de muzică bisericească. Demersurile iniţiate, în anul 1878, de către preoţii Ion Becescu, Ion Dragnea, Petre Georgescu şi Protopopescu, împreună cu 15 enoriaşi, pentru a se permite, în continuare, înmormântarea la Biserica Buliga, rămân fără rezultat, prefectul opunându-se categoric, deşi exista spaţiul necesar, unde, potrivit petenţilor, comandantul Regimentului 4 Dorobanţi, Herfner, care îşi avea cancelaria în curtea bisericii, nu era preocupat de întreţinerea acesteia, întrucât „păşteau caii şi făceau necurăţenie în grădina sfântului locaş”. Deşi Episcopia Argeşului s-a opus categoric dărâmării Bisericii Schitului Buliga, invocând statutul acesteia de monument public, la cererea Prefecturii judeţului Argeş, în ziua de 28 august 1898, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice aprobă demolarea sfântului lăcaş, condiţionând ca, pe locul altarului, să se înalţe un monument comemorativ în care să se încadreze pisania originară, iar sub aceasta, „să se pună oasele din moaştele ctitorilor şi deasupra lor, piatra funerară. Protestul vehement al parohului bisericii, preotul Ion Dragnea, care, invocând „vechimea, soliditatea construcţiei şi valoarea picturii”, s-a opus demolării bisericii, dar nu a fost luat în seamă, hotărându-se chiar ca materialele de construcţie rezultate din demolare să fie afectate construirii unui lăcaş de cult în satul Fleşci din comuna Bascov. Sub pretextul frecvent invocat al pericolului iminent de prăbuşire, care ar putea pune în pericol vieţile unor trecători, Prefectura judeţului Argeş procedează, în iarna anului 1900, la demolarea din temelii a Bisericii Schitului Buliga.
M.I.
0 Comentarii