Bătălia de la Argeş-Neajlov, cunoscută și sub numele de bătălia pentru Bucureşti, reprezintă cea mai amplă acţiune angajată de trupele româneşti în campaniile din 1916. Pregătirea bătăliei de la Argeş-Neajlov a început la 12 noiembrie 1916. La această dată situaţia forţelor aflate în spaţiul cuprins între Carpaţi, Olt şi Dunăre era următoarea: Armata I ocupa un front de 110 km ce se întindea de la nord, Curtea de Argeş până la satul Ipoteşti. La aripa dreaptă a Armatei I române se afla corpul 2 armată, din Armata a II-a, în faţa căreia se afla Corpul 1 de armată german. Atât între armatele I şi II române cât şi între armatele germane se aflau intervale de 30-35 km, ceea ce făcea ca permanent să existe pericolul acţiunilor de întoarcere. În acoperire pe linia Dunării, între Gura Oltului şi Olteniţa, pe un front de 200 km, se afla Grupul Apărării Dunării, compus din 16 batalioane, 28 escadroane şi 31 baterii, efective cu totul insuficiente pentru a putea face faţă unei acţiuni executate în faţă. La dispoziţia Marelui cartier general erau 3 divizii: Divizia 11 infanterie, Divizia 10 infanterie şi Divizia 7 infanterie, aceasta din urmă de la Armata de nord, din Moldova, urma să fie transportată spre Bucureşti în data de 13 noiembrie. Între Olteniţa şi gura Ialomiţei se aflau Divizia 40 infanterie şi Divizia 8 cavalerie, ambele din corpul de armată rus.

Conducerea marii bătălii a fost încredinţată generalului argeșean Constantin Prezan

În seara de 12 noiembrie Marele cartier general a dat ordinul nr.19 prin care se fixa ca misiune a Grupului de armate general Prezan oprirea inamicului de la vest şi sud-vest. În această situaţie a fost alcătuit planul bătăliei de la Argeş, la baza căruia se afla ideea aplicării unei mişcări rapide de trupe române, în scopul de a angaja şi înfrânge succesiv grupările inamice. Această idee tactică s-a impus şi ca urmare a inferiorităţii numerice a grupului de armate român. Singura linie care putea fi luată ca sprijin pentru bătălie în vederea salvării Bucureştilor era linia Argeşului, valoarea ei militară fiind totuşi mult inferioară celei a Oltului. Ca obstacol, Argeşul era mai mic ca Oltul, iar malul dominant era cel de sud-vest. Conducerea marii bătălii a fost încredinţată generalului argeșean Constantin Prezan, care câştigase o frumoasă reputaţie prin operaţiile conduse din Transilvania şi mai ales prin excelenta apărare a trecătorilor Moldovei. După informaţiile Marelui cartier general, inamicul înainta în două grupe: un grup de nord, Armata Kraft, se găsea în regiunea Piteşti-Costeşti, şi cu un grup de sud, Armata Kosch, de-a lungul şoselei Alexandria-Bucureşti. Acest din urmă grup era mult mai înainte faţă de cel de nord, făcând o ieşitură pronunţată şi avea flancul stâng în aer. Prezan a descoperit în flancul stâng al armatei lui Kosch, punctul slab al inamicului. El a conceput un plan: să se strecoare cu forţele române între cele două  armate duşmane mai înainte ca ele să-şi fi putut opera jocţiunea, apoi să atace pe rând. În primul rând trebuia atacată armata lui Kosch, care era în poziţia cea mai nefavorabilă şi care era cea mai ameniţătoare, prin înaintarea ei spre Bucureşti. Dacă prima lovitură reuşea şi armata lui Kosch era aruncată în Dunăre, forţele române deveneau disponibile pentru a se întoarce duşmanului de la nord şi de la est.

Ofensiva românească și retragerea la est de Neajlov

În ziua de 17 noiembrie 1916 a început ofensiva românească. O divizie română, deşi primise ordin cu întârziere, a reuşit să pătrundă în spatele unei unităţi militare germane, în fapt, forţa cea mai importantă a grupului de armate Kosch, care a fost aproape încercuită. Ziua de 18 noiembrie prefigura un început de victorie a armatelor inamice. Comandamentul german se considera în siguranţă, fără a avea însă ştiinţă că două divizii româneşti se aflau între cele două mari unităţi germane. Generalul Mackensen i-a cerut generalului Falkenhayn să vină în ajutorul grupului de armate comandat de generalul Kosch, el fiind pe punctul de a fi încercuit. În ziua de 19 noiembrie divizia 9/19 a realizat un succes tactic, reuşind în cursul nopţii să cureţe de inamic zona Bălăria-Stâlpu-Bulbucata-Gorneni-Băneşti-Epureni. În după-amiaza zilei de 19 noiembrie şi divizia 2 cavalerie română, aflată în spatele diviziilor 2/5 şi 9/19 a angajat lupte cu unităţi din divizia 11 bavareză. Convins că succesul este aproape, dar insuficient informat de situaţia inamicului care acţiona dinspre vest, grupul generalului Prezan a hotărât ca acţiunea să fie continuată în cursul nopţii de 19 noimbrie spre 20 noiembrie, pentru a fi încheiată definitiv în cursul zilei de 20. La ora 11:00, divizia 2/5 a fost puternic şi concomitent atacată de divizia 11 bavareză dinspre satul Bălăria, de divizia 26 turcă, divizia de cavalerie von der Goltz din direcţia Ghimpaţi şi de regimentul 115 infanterie german din direcţia Pângăleşti. Către ora 13:00, divizia 2/5 a cedat pe tot frontul începând retragerea la est de Neajlov, antrenând totodată şi trupele diviziei 9/19 care erau atacate în spate de unităţi din divizia 11 bavareză. Cele mai grele lupte s-au dat la sud-vest de Bucureşti. Divizia 217 germană a atacat cu putere divizia 21 infanterie română încercând să-i învăluie ambele flancuri. Pentru a evita învăluirea, divizia 21 a ocupat o poziţie puternică la adăpostul Argeşului, unde a oprit înaintarea inamicului. Încercând să menţină Bălăria, divizia 21 a fost angrenată în lupte corp la corp, iar în cele din urmă Bălăria este ocupată. După-amiază iar spre seară întreaga linie Bulbucata-Stâlpu-Epureşti este pierdută împreună cu trecerea peste Neajlov.

Ziua de 21 noiembrie va fi fatală acestei bătălii

Ziua de 21 noiembrie va fi fatală pentru bătălia de pe Argeş. În jurul armatei române de atac germanii îşi terminaseră concentrarea. Din vest, divizia turcească urmărind divizia Socec în retragere, ocupase înălţimile dintre Letca Nouă şi Ghimpaţi. La dreapta ei se refăcuse divizia de cavalerie Goltz, împreună cu resturile diviziei 217. La stânga diviziei turceşti luase poziţie, între Clejani şi Ruşii lui Asan, divizia 11 bavareză căreia i se pusese la dispoziţie o formidabilă artilerie grea. Ofensiva armatei române începe să se desfăşoare favorabil. Diviziile Scărişoreanu şi Lambru, care aveau de îndeplinit misiunea cea mai importantă, încep înaintarea lor convergentă. În vest se produce dezastrul. Întreaga divizie 2/5 este prinsă în retragere dezordonată, parte spre Stâlpu, parte spre Epureşti. Înaintarea inamicului este acum generală ea desfăşurându-se de jur împrejur. Scărişoreanu reuşeşte să-şi salveze toată artileria, însă Socec şi-a pierdut la trecerea peste Neajlov toată artileria, convoaiele şi cea mai mare parte a trupelor sale.
Lovită în inima dispozitivului său tactic, puterea armatei române se prăbuşeşte. Bătălia era pierdută, retragerea generală impunându-se în acest moment. Operaţia retragerii este bine susţinută pe stânga de Grupul Apărării Dunării, care a rămas pe poziţiile sale înaintate în apropiere de Neajlov. Apoi grupul a reocupat capul de pod de pe malul apusean al Argeşului.
Tocmai a doua zi dimineaţă după ce restul armatei retrase se pusese în siguranţă pe Argeş, s-au retras şi trupele grupului pe malul opus. Unele unităţi au rămas cu efective neînsemnate. Divizia 2/5 a fost desfiinţată, iar divizia 9/19 a rămas cu 4.000 de oameni din 16.000. Retragerea a fost organizată în regulă. Scopul inamicului de a distruge şi de a desfiinţa armata română n-a putut fi atins, însă capitala era acum la discreţia trupelor germane.
Ţinta comandamentului suprem român era acum salvarea restului armatei, iar rezistenţa în poziții succesive avea ca scop întârzierea înaintării inamicului. În acest fel se înlesnea pe de o parte, Armatei a II a scurgerea trupelor sale prin văile munţilor şi punerea lor în siguranţă, iar pe de altă parte se dădea timp ruşilor să organizeze linii puternice de rezistenţă în spatele frontului românesc. Eşecul armatei române în această campanie a fost determinat de lungimea frontului, lipsa de înzestrare tehnică, dar şi lipsa de ajutor din partea aliaţilor. În momentul în care România a intrat în război, ofensiva generalului Brusilov fusese oprită, iar pe frontul din Balcani efortul ofensiv al armatei generalului Sarrail se terminase.
sursa: istpedia