Web Analytics

Bărbat din Corbeni, reţinut pentru furt calificat

de | 23.05.2018 08:37 | Actualitate

retinut 24Polițiștii Secției de Poliție rurală Albeștii de Argeș l-au depistat pe S.A., de 41 de ani, din comuna Corbeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., bărbatul ar fi pătruns într-o locuință de pe raza comunei Corbeni, de unde ar fi sustras bunuri și bani.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 500 de lei a fost recuperat în totalitate. Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii