Web Analytics

Autoritățile locale argeșene despre măsurile de prevenție pentru minivacanța de Rusalii

de | 10.06.2022 16:33 | Actualitate, Politica si Administratie

“Pentru că sunt alături de mine reprezentanții instituțiilor de forță și ordine și cu toții venim după 20 de ore de la incendiul depozitului de pe Drumul 23, vreau să accentuez faptul că este foarte important să luăm măsuri prin care să nu ajungem la situații de criza sau chiar la tragedii.

Trag un semnal de alarmă și îi rog pe argeșeni să petreacă în siguranță. Sper ca toată lumea să se bucure de aceste zile. Vedem cu toții cât de importantă este siguranța noastră, calitatea aerului pe care îl respirăm” – Dragoș Predescu, directorul Cancelariei Prefectului județului Argeș

“Știm că majoritatea elevilor au intrat în vacanță, iar această perioadă mult așteptată de copii, dar și de părinți, care aduce relaxare, dar implică și petrecerea de către copii a unor perioade de timp mai mari fără supraveghere, circulaţie mai intensă pe drumurile publice, poate aduce și situații neplăcute, în cazul în care nu se ține cont de câteva recomandări.

Pentru că mai toți copiii își petrec timpul liber pe Internet, îi sfătuim:

• Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră;

• Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet. Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet;

• Niciodată nu achiziționați produse de pe internet, fără știrea sau încuviințarea părinților;

Atunci când mergeți la joacă:

• Înainte de a pleca undeva cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi și cu cine;

• Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil;

• Strada nu este loc de joacă! Respectați regulile de circulație!

• Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;

• Nu discutaţi și nu plecați niciodată cu persoane străine.

Părinților le recomandăm:

      Nu lasaţi copilul nesupravegheat!

      Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.

      Atunci când este singur acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute.

      Asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon.

      În caz de dispariţie alertaţi imediat poliţia” – Mădălina Epure, Inspectoratul de Poliție Argeș.

Citește și Pietroșani: Societăți sancționate pentru nereguli silvice

”În acestă perioadă este valabilă o avertizare  meteorologică de COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate. Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime. Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii. Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ” – locotenent Ionuț Tunaru, ISU Argeș

Citește și Plantăm fapte bune în România – 445.000 de puieți plantați în sezonul de primăvară

“Peste 100 de jandarmi argeșeni vor fi la datorie, zilnic, în perioada 11-13 iunie pe raza județului Argeș, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță sărbătoarea de Rusalii. A doua zi de Rusalii, la Mânăstirea Slănic din comuna Aninoasa va avea loc o manifestare religioasă cu participarea unui public numeros, fapt pentru care aducem în atenția persoanelor care vor să participe la acest eveniment să respecte măsurile de ordine publică, să adopte un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112 dacă sunt implicați sau observă persoane care sunt implicate în fapte antisociale” – maior Flavius Tănase, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *