Web Analytics

Plantăm fapte bune în România – 445.000 de puieți plantați în sezonul de primăvară

de | 10.06.2022 11:44 | Actualitate

Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a plantat 445.000 de puieți în primăvara acestui an. 95 de hectare, reprezentând  terenuri afectate de diverse procese de degradare și aflate în proprietate publică, vor deveni, peste ani, păduri.

După 2 ani în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu zilieri și echipamente mecanizate, în primăvara acestui an ONG-ul a combinat munca mecanizată cu cea a celor 700 de voluntari care s-au alăturat acțiunilor de împădurire. 

Citește și: Peste 19 milioane de puieți forestieri plantați de Romsilva în campania de reîmpăduriri din primăvară

“Pădurea nu se oprește la plantarea puietului, acolo abia începe! Un ciclu complet din momentul în care sămânța încolțește până când arborele matur, la rândul lui, dă pădurii alte semințe durează zeci de ani. Pădurea nu ia naștere, pădurea continuă. În pădurea cultivată, prezența omului nu este o alegere, este o obligație. După unsprezece ani de acțiuni de plantare, avem suprafețe care au atins stadiul de masiv, altele care se îndreaptă în acea direcție și multe altele care încă mai au nevoie de ajutorul nostru.”, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic Plantăm fapte bune în România

Intrată în al treilea an de existență, pepiniera Plantăm fapte bune în România găzduiește acum câteva zeci de mii de puieți – stejar pedunculat, stejar roșu și gorun, precum și câteva exemplare de mesteacăn,  cireș păsăresc, paltin de câmp, dud, care au ornamental și care vor ajunge, cel mai probabil, în curțile școlilor și grădinițelor care sunt  tot mai des cuprinse în proiectele ONG-ului. Totodată, primii puieți de stejar roșu vor deveni apți de plantare și vor merge din pepinieră spre locurile în care vor deveni, cu timpul și cu multă muncă, arbori, pădure.

Citește și: Reportaj în iadul defrişărilor, la 1.700 m altitudine. Acum se replantează aici 100 ha de molid

În timpul lunilor de vară, echipa de proiect va monitoriza și va interveni corespunzător nevoilor tinerelor plantații și va pregăti împăduririle de toamnă. 

Partenerii naționali din 2022 sunt Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, se implică financiar Bergenbier, H.ESSERS, Holcim și Rompetrol.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *