Web Analytics
scris joi, 19.04.2012

Augustin Lucici lansează primul album de artă plastică argeşeană

Miercuri, în Săptămâna Mare, Sala de conferințe a Primăriei Pitești a fost gazda unui eveniment editorial organizat de către Centrul Cultural piteștean: lansarea albumului „Galeria artiștilor plastici piteșteni”. De selecția și analiza artiștilor și a lucrărilor cuprinse între coperțile albumului s-a ocupat pictorul Augustin Lucici, directorul Galeriei de Artă a Muzeului Județean Argeș. Albumul a apărut la Editura Paralela 45, în condiții grafice excepționale, cu coperți cartonate, pe hârtie lăcuită, în format color. 
„Acest album este dedicat celor care au făcut foarte mult pentru acest oraș și celor care au ars pentru arta plastică din Pitești. E vorba de personalități atât județene cât și naționale, în primul rând oameni sub mâna cărora am crescut, colegi de generație, colegi mai tineri, dar care s-au implicat direct în această acțiune a plasticii piteștene și românești și cărora eu le mulțumesc foarte mult pentru răspunsul pe care l-am primit de la ei atunci când le-am trimis scrisoarea prin care îmi exprimam intenția de a dezvolta acest album.”, a spus autorul lucrării, Augustin Lucici. „În acest album am urmărit calitatea expozițiilor reprezentative pentru fiecare artist în parte, rafinamentul lucrărilor și expresia undelor emoționale de la artist la artist.”, mărturisește tot autorul în prefața cărții. La eveniment au participat Gheorghe Dobrică, președintele Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Pitești, pictorul Ion Pantilie, fost consilier local și fost adversar al lui Tudor Pendiuc în campania pentru Primăria Pitești, Mariana Șenilă Vasiliu, artist plastic și redactor la Revista „Argeș” și mulți alți artiști plastici argeșeni, membri ai filialei Pitești a UAP, alături de reprezentanți ai mass-media locale. „O imagine face cât o mie de cuvinte, iar acest album merită nu numai aplauzele noastre, ci ale județului și ale întregului Pitești.”, a spus primarul Tudor Pendiuc. „Este primul album din țară care se face cu artiști plastici locali și care concretizează o activitate de peste 50 de ani a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Pitești. Faptul că avem continuitate în artă demonstrează că avem istorie. Apreciez acest gest că avem pentru prima dată o primărie care să se implice în actul cultural de elaborare a unui album în care artiștii sunt puși în drepturile lor.”, a remarcat Gheorghe Dobrică, președintele UAP – filiala Pitești.
Adriana Gândilă

Augustin Lucici lansează primul album de artă plastică argeşeană


Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită