Web Analytics
scris joi, 02.07.2015

Argeşul coordonează şcolirea cursanţilor Integro şi la Sibiu, Mureş şi Alba

Lansat în Argeș, proiectul „INTEGRO – Modele integrate de intervenţie pentru incluziune socială şi ocupare” este un  proiect cofinanţat din Fondul Social European prin programul POSDRU 2007-2013 – „Investeşte în oameni!” şi implementat de Asociaţia „Comunitatea Montană Iezer-Muscel” împreună cu Asociaţia Pakiv România (Alba), Asociaţia de Dezvoltare Comunitară „Om Pentru Om” (Argeş), Instituţia Prefectului judeţului Argeş şi Asociaţia PROREG (Prahova). Obiectivul general al proiectului este facilitarea ocupării şi incluziunii sociale a 688 de persoane de etnie romă – care reprezintă grupul ţintă al proiectului – din regiunile Centru şi Sud Muntenia, deci deși managementul este asigurat de la Pitești prin managerul Nichifor Bălan  activitățile înscrise în calendarul proiectului se desfășoară în toate localitățile celor două euroregiuni.
Astfel potrivit, referentului grup țintă de zonă, Ionuț Cârstea, „în regiunea centru sunt înscrise 380 de persoane. Avem un număr de cinci grupe în localitatea Apoldu de Sus județul Sibiu, însumând un număr de 116 persoane. În județul Mureș localitatea Reghin, trei grupe însumând un număr de 80 de persoane, în județul Alba avem patru grupe la  Cugir, deci 111 persoane, iar la Roșia Montană trei grupe, în total 73 de persoane.” A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...