Web Analytics

Argeșeni beți la volan. Au fost amendați și au rămas fără permis

de | 5.06.2022 13:41 | Actualitate

În ziua de 04 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze ale evenimentelor rutiere, cu precădere ale abaterilor privind viteza excesivă și consumul de băuturi alcoolice.

Ca urmare a abaterilor constatae, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.900 de lei, și au fost reținute 2 permise de conducere(ambele ca urmare a consumului de alcool, cu valori sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat). 

Citește și: Mioveniul speră să dea lovitura pe piaţa festivalurilor cu ”Analogue”. „Ne aşteptăm să vindem undeva la minimum 10.000 abonamente”

De asemenea, în cadrul activităților, a fost depistat și un alt conducător auto aflat sub influența alcoolului, valoarea alcoolemiei fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat pe str. Zăvoi din aceeași localitate, un bărbat de 39 de ani, din Budeasa, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Citește și Mioveni: Generalul Constantin Năstase, avansat în grad la 107 ani

La un alt interval de timp, pe aceeași stradă, polițiștii au depistat un alt bărbat, de 43 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Fiecare dintre cei doi a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, iar permisul ce conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

De asemenea, polițiștii din Ștefănești au depistat și un alt bărbat, de 54 de ani, din Pitești, care conducea sub influența alcoolului, pe DN 7.

Citește și: „Tudor Pendiuc nu va ieşi pe uşa din dos şi va cere continuarea judecării”

Având în vedere valoarea alcoolemiei, care a depășit limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *