Web Analytics

FC Argeş, pas esenţial în vederea obţinerii licenţei pentru Liga I

de | 6.06.2019 13:21 | Sport

Săptămâna trecută, reunit într-o ședință extraordinară, Consiliul Local Pitești a aprobat înființarea unei asociații de drept privat care să preia pe FC Argeș.
A fost înființată Asociația „Club Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș”, prin asocierea municipiului Pitești cu societățile Apă Canal 2000 SA și Salubritate 2000 SA. Asociația a fost organizată ca structură monosportivă pe ramura de sport fotbal, cu statut de club de drept privat.
Asociația a fost creată foarte rapid pentru ca reprezentanții FC Argeș să se încadreze cu depunerea actelor până pe 30 iunie, în vederea obținerii licenței pentru Liga 1 din viitorul sezon competițional. Asociația va avea propriile însemne, constând în emblema clubului și culorile acestuia, culorile oficiale fiind alb-violet.
Consiliul director al asociației îl va avea ca președinte pe Mihai Foamete – şef Birou Juridic în cadrul Primăriei Pitești, ca vicepreședinte pe Constantin Angelescu, iar ca secretar pe Octavian Lupu.
Noua structură va fi înscrisă în Registrul Sportiv organizat de Ministerul Tineretului și Sportului. Se dorește asigurarea cadrului legal pentru participarea echipei de fotbal FC Argeș în anul 2019-2020, în structură de club privat. Aceasta este, de fapt, singura șansă ca echipa alb-violetă să ajungă în Liga 1, bineînțeles în situația în care se va clasa în viitorul sezon 2019-2020 pe un loc care să îi dea dreptul la promovare.
Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al FC Argeș, a precizat în cadrul ședinței de Consiliu Local că a atras deja un investitor care a făcut o sponsorizare de 30.000 de euro pentru FC Argeș.
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii