# Volumul „Alte Poeme” a avocatului argeșean Titică Predescu, răsfoit și analizat obiectiv de profesorul Andreas Peter Ionescu

Atunci când mi-a căzut – total întâmplător – în mână volumul de poezii cu titlul de mai sus am fost tentat să intitulez eseul de față „Debut la peste… 80 de ani”. Însă lăsând surprinderea la o parte mi-am dat seama că acest volum nu reprezintă nici pe departe „volumul de debut”, pentru că asul barei piteștene, am aflat puțin mai târziu, nu numai că mai scrisese versuri adevărate și în alt volum, dar a fost „un vechi creator de versuri”. Vă mărturisesc sincer (există și mărturii nesincere) că nu știam că avocatul Titică Predescu a scris poezii. Îl cunosc de multă vreme; încă din copilăria mea „piteșteană”. Era cunoscut și cu familia mea, cumnata dânsului, învățătoarea Cecilia Predescu m-a învățat românește când am venit de la Sibiu, căci atunci nu vorbeam decât nemțește și săsește. În plimbările și discuțiile noastre amicale prin „Trivale”, am avut ocazia să constat că a fost și este un om de o vastă cultură, discutam probleme grele de filosofia literaturii și chiar făcea unele observații de literatură comparată și estetică. Am văzut că este caricaturist dar n-am știut că este și poet și nu de ieri de azi. În volum sunt poezii din anii `50 ai secolului trecut, dar și din secolul al XXI-lea, din 2011 de exemplu. Tematica este variată: de la poezii de dragoste până la poezie patriotică. „Le style c`est l`home meme”, a zis Buffon și acest lucru îl vedem și la venerabilul avocat, așa cum se prezintă el: precis, clar în exprimare, riguros, elastic în gândire, tot așa și frazarea poetică este clară, precisă, viguroasă uneori rectilinie, egală și uniformă. Poetul – ca și avocatul în pledoarie – folosește accentele tonice ale cuvintelor obținând din regulata lor succesiune ritmul versurilor sale. Metafora pe care o folosește poetul nostru este un „caz” de polisemantism produs de nevoia sa de a se exprima mai viu și mai colorat, adică de a exprima mai mult din realitatea naturii și a vremii lui. Poezia sa este bogată în epitete: substantivale, verbale (adverbiale și locuționale) etc. În unele poezii totuși frecvența lor e, poate, un pic prea densă. La autorul poemelor de față, evitarea cuvintelor sintagmatice, adică a acelora care indică raporturi de subordonare, îi este o „artă” caracteristică maestrului „barei” piteștene pentru că pune în lumină dorința sa de a nota imagini sau emoții instantanee mai mult decât a nota și reproduce conexiunile logice ale gândirii așa cum făcea în timpul pledoariilor la bară. El aplică aici preceptul lui Goethe prin care „arta se găsește în fiecare moment la scopul său”. „Alte poeme” – un volum interesant care trebuie citit și comentat.
Andreas Peter Ionescu