În ședința de Consiliu Local de joi, 10 martie, s-a votat proiectul de neexercitare a dreptului de preempțiune pentru achiziționarea imobilului situat în Pitești, pe str. Crinului nr. 21. Este vorba despre o casa – monument istoric, intitulată Casa Teodorescu, datează de la sf. sec. XIX și face parte din situl urban „Strada Crinului”. Primăria nu a cumpărat casa din cauza stării de degradare a imobilului și pentru că nu i-a găsit o utilitate. Și în luna ianuarie, Primăria Pitești a refuzat să achiziționeze o casă de patrimoniu.
„Am inițiat proiectul de hotărâre pentru că am fost acolo, am văzut, este într-o stare avansată de degradare. Într-adevăr, era foarte bun ca suprafață, ca locație”, a spus primarul Cristian Gentea.
„Fiind monument istoric, terenul trebuie să răspundă solicitărilor Ministerului Culturii și e destul de complicat de construit în continuare”, a continuat și consilierul Tiberiu Irimia.

Citește și S-a lămurit o enigmă / Casa „Aron Băiulescu” este a statului şi dată în administrare Primăriei Piteşti, care vrea să o reabiliteze
Citește și Primăria Piteşti răspunde de ce trei case istorice din Piteşti, neîngrijite, nu au impozitul majorat cu 500%
Vicele Mihăilescu: „Cred că un început bun ar trebui să fie Casa Bobancu și alte case reprezentative pentru Pitești”
„Cred că trebuie să demarăm și PUZ-ul pentru monumente istorice. E o obligație legală pe care trebuie să o îndeplinim. Trebuie să facem o inventariere a acestor monumente și cred că, la un moment dat, va trebui să ne asumăm niște decizii prin care să începem să achiziționăm anumite monumente istorice. Privatul nu va avea un interes direct să ia aceste monumente și să le pună în valoare așa cum trebuie. Trebuie să recunoaștem că noi, administrația publică, nu avem niște spații de calitate, prin care am putea să facem un centru cultural sau niște expoziții pentru anumite clădiri cu relevanță istorică. La un moment dat, va trebui să punem piciorul în prag și să începem să achiziționăm din aceste monumente. Cred că un început bun ar trebui să fie Casa Bobancu și alte case reprezentative pentru Pitești. Ca preț pe teren era, din punct de vedere economic, bună de achiziționat această proprietate (casa de pe str. Crinului, n. r.), dar acum, pe repede-înainte, din păcate nu prea vedem ce să facem cu ea”, a declarat viceprimarul Mihai Mihăilescu.
Citește și Un procesator de gunoaie a cumpărat o casă veche din Piteşti cu 400.000 euro
Citește și Clădirile de patrimoniu ale Piteştiului, lăsate în paragină sau demolate
Comisiile au dat aviz favorabil, iar consilierii au votat pentru neexercitarea dreptului de preempțiune. Reamintim că Primăria Pitești majorează impozitul caselor și terenurilor neîngrijite. Citește și Unor case neîngrijite din Piteşti li s-a majorat impozitul cu 500%. Printre ele, şi casa în care s-a născut pictorul Rudolf Schweitzer Cumpănă
Sursă foto: Google Maps
Multe … prea multe „patrimonii” au fost lasate de izbeliste de catre „apropitari”. Dupa ce au fost reabilitate pe ban public, fostii „apropitari” le vor ‘napoi/ca-s ale lor .