Din cauza ineficienței statului român, patru oraşe dezvoltate din Transilvania vor să ia distanţă de administraţia centrală controlată de PSD şi au înfiinţat Alianţa Vestului, o asociaţie care îşi propune să realizeze proiecte comune în domeniul infrastructurii şi al dezvoltării. O inițiativă care a stârnit deja extrem de multe comentarii și reacții, însă care, peste toate, arată că nu se mai poate așa. Și mai arată că Transilvania continuă să ia distanță economică și administrativă de restul țării, rest unde sunt în mare procent… resturile politice și administrative. Inclusiv în Argeș, unde parlamentarii, primarii și ceilalți oficiali îi critică pe ceilalți, se pozează la evenimente inutile, fac proiecte prost gândite sau interpelări sterile, în loc să facă ceva concret pentru județ. Da, o spun cu riscul de a îi supăra pe mulți: în România avem acum Alianța Vestului și Alianța Resturilor. Iar din Alianța Resturilor face parte și Argeșul, din păcate. Un județ lipsit de unitate politică și administrativă, în care fiecare oficial face ce vrea, fiecare se gândește doar la el. Nu am văzut nici măcar o dată cei 13 parlamentari de Argeș stând la masă cu primarii celor șase orașe din județ pentru a pune la cale proiecte ambițioase, pentru a se lupta pentru mult așteptata autostradă Pitești-Sibiu, pentru care niciun parlamentar sau primar din județ nu a făcut nimic. Ar fi fost frumos ca Argeșul să aibă o echipă solidă și unitară compusă din vreo 20 de parlamentari și primari care să se bată – indiferent de culoarea politică – pentru județ și pentru mult amânata autostradă pentru care UE ne dă bani. Dar Argeșul politico-administrativ nu e o echipă, e o cloacă – scuzați termenul dur, dar deplin justificat.
Zilele astea se împlinesc doi ani de la trecerea în neființă a lui Constantin Stroe, omul care s-a luptat cel mai mult pentru autostrada Pitești-Sibiu și pentru ca Renault să vină în Argeș și județul nostru să nu ajungă Valea Jiului 2. I-a urmat cineva din Argeș exemplul? Nu. Și e rușinos, e o jignire pentru memoria lui Constantin Stroe. Modul în care a ajuns și arată Argeșul e o jignire și pentru Brătienii argeșeni.
Cei care au făcut România Mare se răsucesc probabil zilnic în mormânt când văd cum actualii politicieni din Argeș fac România Praf. Și mă refer aici la sudul și la estul țării, pentru că Transilvania e deja altceva, Transilvania e Vestul civilizat și dezvoltat, departe de România Vioricăi Dăncilă, un premier cu care mi-e rușine că sunt contemporan, și a lui Liviu Dragnea. Departe de România celor numeroși care își vând voturile pe o sticlă de ulei sau o cinzeacă. Departe de România ignorantă și ignorată.

Socoteala urşilor, spaima decidenţilor
Problema urșilor din România e foarte complicată. Nu din cauza urșilor, ci în principal din cauza...
0 Comentarii