Web Analytics
scris joi, 16.08.2018

Administratorul judiciar trebuie să prezinte raportul despre insolvenţa firmei lui Inquieto

Administratorul judiciar desemnat de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul insolvenţei celei mai mari firme a italianului Nicola Inquiero (foto), Daniela Construcţii SRL, are termen până pe 17 august să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare.
Raportul va indica şi dacă există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activității firmei ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea și, în acest caz (puţin probabil), va propune intrarea în faliment. În cazul în care, prin raportul său, administratorul judiciar, Insolvenţa SM SPRL, va arăta că activitatea debitorului poate fi redresată pe baza unui plan de reorganizare, acesta va trebui să precizeze dacă recomandă ca planul de reorganizare să fie cel propus de debitor, dacă, la cererea debitorului, colaborează la întocmirea acelui plan ori dacă intenționează să propună un alt plan singur sau împreună cu unul ori mai mulți creditori.
Reamintim că Daniela Construcţii SRL, firma omului de afaceri italian acuzat că spăla banii mafiei italiene în România, prin imperiul imobiliar construit la Piteşti, a intrat în insolvenţă la începutul lunii iulie.
Izabela Moiceanu

Administratorul judiciar trebuie să prezinte raportul despre insolvenţa firmei lui Inquieto

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...