Web Analytics

A murit ziaristul Florin Condurățeanu. „Vă pup pe suflet”, expresia lui favorită, intră în istorie

de | 28.06.2021 22:51 | Cultură, Actualitate

Jurnalistul s-a stins din viaţă luni, 28 iunie, la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Anunţul a fost făcut de Mihai Gâdea, la Antena 3.

Citește și: Generalul în rezervă Nicolae Berechet, critic faţă de recentele scandaluri din poliţie: „Văd oameni puşi să conducă structuri şi care nu au capacitatea, nici informativă, nici aplicativă să o facă”

Florin Condurăţeanu, autorul celebrei expresii „Vă pup pe suflet”, nu mai este. ”Îmi este foarte greu să vă anunț ceea ce urmează. Colegul și prietenul nostru, unul dintre cei mai minunați oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurățeanu, a încetat din viață. De-a lungul timpului, prin natura lucrurilor, prin natura meseriei mele, am cunoscut foarte mulți oameni. Am lucrat cu foarte mulți oameni.Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Condurățeanu. În urmă cu puțin timp am aflat că scumpul nostru coleg și prieten a intrat în șoc cardio-respirator și cu toții am sperat ca Florin Condurățeanu, așa cum a învins întotdeauna în profesie, în viață, să învingă și în această seară, dar bătălia aceasta iată nu a câștigat-o. Ceea ce a câștigat a fost însă bătălia cu întreaga viață.

Ne aflăm la finalul unui drum al unui om de un talent, de o generozitate, de o bunătate cum nu știu câți alți oameni l-ar putea concura vreodată. Florin Condurățeanu este cunoscut de marele public pentru modul în care și-a exercitat profesia. Și-a exercitat-o impecabil. A fost alături de cei mai iubiți români și a reușit să le spună poveștile.

Citește și: DNA a descoperit documente clasificate din dosare de evaziune, în fişetul fostului adjunct de la Poliţia Mioveni

A reușit să meargă în domeniul sanitar, de exemplu, cu un talent și cu o vocație rar întâlnită. Florin Condurățeanu, mai mult decât orice, și-a iubit țara, a iubit pe cei care locuiesc în această țară. A luptat mereu pentru marile valori, atunci când acestea erau nedreptățite”, a anunțat Mihai Gâdea.

Atunci când Jurnalul de Argeș era la început a primit un sprijin însemnat de la Florin Condurățeanu.

Va rămâne veșnic în memoria noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii