Web Analytics
scris vineri, 10.05.2024

A început procesul lui Aurelian Vasile împotriva AJVPS Argeş, care l-a dat afară!

Vânătorul susține că Adunarea Generală care l-a exclus din asociație nu a fost statutară

Aurelian Vasile – Relu (foto), cum îi spun apropiații – a dat în judecată AJVPS Argeș pentru că a fost dat afară în mod abuziv. „Jurnalul” a relatat că el propusese măsuri concrete de reformare a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi și ceruse transparetizarea activității, iar aceste lucruri i-au deranjat pe cei din conducere. Ce au rezolvat cu această excludere?

A început procesul lui Aurelian Vasile împotriva AJVPS Argeş, care l-a dat afară!

„Să-i țină pe ceilalți sub papuc. Să le fie teamă. Spre deosebire de mine, alți vânători, dacă sunt excluși, nu mai au unde să se ducă în altă parte să vâneze. Eu mă pot duce oriunde în țara asta, îmi permit financiar, am și prieteni care au fonduri, iar de curând am înființat o asociație de vânătoare și am contractat un fond de vânătoare în județul Olt, pe care vreau să implementez niște sisteme de management performante” – spunea recent dl. Vasile.

Cei mai mulți nu aveau drept de vot

Pe 17 aprilie, la primul termen al procesului de la Judecătoria Pitești, Aurelian Vasile a introdus o cerere nouă („modificatoare”), indicând motive de nulitate suplimentare ale Hotărârii Adunării Generale nr. 4 a AJVPS Argeș, din 11 mai 2023, prin care el a fost exclus din asociație. Raportarea e făcută la un recurs în interesul legii emis de ÎCCJ, care precizează că toți membrii asociației, fie că sunt vânători, pescari etc, trebuie înscriși în statutul asociației. „Or, AJVPS Argeș a omis să facă asta. Până acum, în statutul asociației erau doar cei din Consiliul director, 11 persoane… Decizia aceasta în interesul legii are valoare de lege. Trebuie să fie fiecare membru acolo, fiindcă doar membrii incluși în statut au drepturi în cadrul asociației; cei care nu apar în statut nu sunt, practic, membri ai asociației. Eu, practic, le voi spune acum că la adunarea generală în care m-au dat afară au votat vreo 50 de persoane, dar în statut nu erau decât 11, printre care unul eram eu, deci erau zece” – declarase recent vânătorul exclus.

Citește și Dezvăluiri în bătaia puştii. Corupţie la iepuri! Grave acuzaţii la adresa AJVPS Argeş!

Pe scurt, în noua cerere depusă la dosar Aurelian Vasile a solicitat instanței să dispună transmiterea unei adrese către compartimentul Judecătoriei Pitești care se ocupă de asociații și fundații pentru a se indica cine sunt membrii AJVPS Argeș. De asemenea, a fost solicitată citarea AJVPS Argeș cu obligația de a depune lista cu numele celor 49 de persoane care au fost constatate ca fiind prezente la Adunarea Generală din 11 mai 2023 (conform procesului verbal). „Astfel, se va putea realiza o comparație între cele 49 de persoane cu ajutorul cărora s-a stabilit că există cvorum și care au votat asupra punctelor de pe ordinea de zi, inclusiv asupra Hotărârii AG nr. 4, și membrii AJVPS Argeș, conform Registrului asociațiilor și fundațiilor ținut de Judecătoria Pitești, aceștia din urmă fiind singurii care pot fi luați în considerare pentru cvorum și singurii care au dreptul de a își exprima votul în Adunările Generale ale AJVPS Argeș” – a precizat Aurelian Vasile.

Practic, prin această comparație, dl Vasile cere instanței să constate că Hotărârea Adunării Generale a AJVPS Argeș, din 11 mai 2023, prin care a fost dat afară din asociație, este lovită de nulitate, în condițiile lipsei cvorumului și prin luarea în considerare a voturilor unor persoane care nu aveau calitatea de membri ai asociației.
„Jurnalul” i-a solicitat, din nou, un punct de vedere d-lui Mihai Oprescu, președintele AJVPS Argeș, dar acesta nu a răspuns la apel. În fine, instanța a stabilit un nou termen de judecată: 30 octombrie.
M.S.

Citește și Noi dezvăluiri în scandalul ”Corupţie la iepuri” din cadrul AJVPS Argeş. Vânătorul Relu Vasile a fost exclus din asociaţie după ce i-a cerut preşedintelui Mihai Oprescu mai multă transparenţă

Citește și Scandalul de la AJVPS Argeş ia amploare! „Majoritatea din tagma vânătorească nu vor decât să vâneze şi să braconeze! Suntem trădaţi chiar de vânători! Ei vin la evaluări şi mint!”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *