Web Analytics

A fost spartă clopotniţa bisericii din Şerboeni, comuna Buzoeşti

de | 25.08.2022 12:40 | Actualitate, Dezvăluiri, Home

Hoțul a furat 4.000 de lei şi mai multe documente
„Aștept rezultatele anchetei”, ne-a spus protopopul Ionuț Alexandru (foto) de la Costești

Dacă în alte lăcașuri de cult din Argeș se calcă strâmb pe motiv că preoții își înșală soțiile, la altele se dă spargerea. Săptămâna trecută, mai exact în noaptea de miercuri, 17 august, spre joi, clopotnița bisericii din satul Șerboeni, comuna Buzoești, a fost spartă. S-au furat aproximativ 4 mii de lei, documente și chitanțe. Banii erau strânși de la enoriași, la inițiativa protopopului de Costești, care dorește să renoveze biserica. Nu este primul lăcaș pe care preotul Alexandru Ionuț îl renovează. În 25 de ani de activitate, protopopul a contribuit la restaurarea a patru biserici.

L-am contactat și noi pe protopopul de Costești. „Hoțul neprins e negustor cinstit”, ne-a spus acesta în legătură cu incidentul. O dilemă există, însă, cu privire la camera de supraveghere, montată de Primăria Buzoești, acum trei luni, special să bată spre biserică. Protopopului i s-a spus că nu s-a surprins nicio imagine din seara incidentului cu camera de supraveghere, pe motiv că aceasta nu funcționează. Protopopul Alexandru Ionuț susține, însă, că ultima dată când a mers la primărie a observat rulând pe monitor imagini cu biserica, de unde reiese că nu era vreo problemă la dispozitivele de supraveghere.

Citește și Nicolae al României-pelerinaj la Muntele Athos cu un grup de preoți și oameni de afaceri argeșeni

Protopopul de Costești: ”Probabil a fost cineva care știa că banii sunt acolo”

„S-a spart o ușă de termopan. Am găsit-o spartă de dimineață (joi, 18 august, n.red.). A venit poliția și s-a demarat o anchetă. S-a furat, da, o sumă de bani. Nu ne-am așteptat și nici nu îmi stă în putință să bănuiesc pe cineva. Acum, știți cum e, hoțul neprins e negustor cinstit. Probabil a fost cineva care știa că banii sunt acolo (în clopotniță, n.red.). Primăria a avut o cameră de supraveghere care bătea spre biserică. După 3 luni de zile, se pare că nu funcționează, deși eu, când am intrat ultima dată la primărie, am văzut pe monitor o imagine dinspre biserică. Adică se filma acolo. Culmea, întâmplător sau nu, acum nu a mers! Sper să se rezolve, pentru că banii erau importanți. Erau pentru renovarea bisericii. Aștept rezultatele anchetei.”

Citește și 1200 de pachete cu dulciuri, alimente, rechizite și cărți de rugăciuni distribuite de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului familiilor în dificultate

Citește și ÎPS Calinic a fost operat pe coloană de un neurochirurg-preot

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *