Web Analytics

articol scris sâmbătă, 05 iulie 2025

Ministrul Educației: Pe termen lung sperăm să renunțăm la Evaluarea Națională

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine modificarea Evaluării Naţionale, dar anunţă că în acest an, probabil nici anul viitor sau peste doi ani, examenul nu se va schimba. „Pe termen lung eu sper să ajungem ca în alte ţări, să nu mai dăm Evaluarea Naţională”, subliniază ministrul.

„Deocamdată să spunem copiilor că nu se schimbă nimic în acest an şi cred eu nici în anul viitor sau poate nici peste doi ani, fiindcă aceste lucruri trebuie să fie foarte predictibile. Nu te apuci să schimbi Evaluarea Naţională aşa pe termen scurt în condiţiile în care copiii au setul mental că dau într-o anumită examinare naţională. Dar este drept că în raportul QX am propus să regândim Evaluarea Naţională, fiindcă în acest moment nu este corectă”, a afirmat Daniel David sâmbătă, la Digi 24.

Citește și: Presa italiană după ce un motociclist a fost ucis de o ursoaică pe Transfăgărășan: „România are o problemă”

Acesta a reluat argumentele pe care le-a adus anterior în spaţiul public, potrivit cărora evaluarea naţională are două mari probleme, prima fiind legată de faptul că testează doar două discipline în condiţiile în care scopul în gimnaziu este ca elevii să dobândească mai multe competenţe, iar cea de-a doua problemă este legată de faptul că evaluarea este punctuală şi determină traiectoria în liceu şi în viaţă a tinerilor.

„Poate că în ziua aia n-ai fost pregătit, n-ai fost în formă, ai făcut o greşeală şi toată cariera sau viaţa îţi este afectată. Acest sistem nu-l avem în alte ţări vestice. Nu-l avem. Şi atunci eu am spus că merită să regândim lucrurile, să vedem dacă nu merită să testăm mai multe competenţe. Asta nu înseamnă neapărat mai multe examene, că poţi să ai test cu subteste pe ştiinţă, de exemplu, nu înseamnă că ai şi un test la chimie şi unul la fizică şi unul la matematică, dar să testăm mai multe competenţe. Şi în acelaşi timp, ca să nu depinzi doar de performanţa la evaluarea naţională, dacă nota n-a fost mulţumitoare, să mai ai a doua şansă, să dai un examen la acele licee care doresc să scoată un anumit procent din locurile pe care le au pentru examenul specific.

Cel puţin pe termen mediu ar trebui să regândim evaluarea naţională, fiindcă pe termen lung eu sper să ajungem ca în alte ţări, să nu mai dăm evaluarea naţională”, a concluzionat Daniel David.

Citește și: Cine trebuie să plătească asigurări sociale de sănătate în 2025 chiar dacă nu are venituri?

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Bătaie la beție în Argeș. Poliția a intervenit

În după-amiaza zilei de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung în legătură cu un conflict între 4 […] Citește!

Razie pe autostrăzile din România: Peste 1.500 de amenzi într-o singură săptămână și zeci de șoferi rămași fără permis

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au aplicat peste 1.500 de sancțiuni într-o singură săptămână de controale desfășurate pe autostrăzile din România. Verificările […] Citește!

Tot mai puține afaceri noi în România! Înmatriculările au scăzut cu aproape 9%

Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a scăzut în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Schimbare importantă pentru românii care își fac analize medicale: Clinicile private vor fi obligate să afișeze câți bani mai au de la CNAS

Românii care merg la laboratoare sau clinici private pentru analize medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) […] Citește!

Incendiu puternic la Caransebeș: 700 de anvelope, un autoturism și un ATV, mistuite de flăcări

Un incendiu de amploare a izbucnit sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, la un depozit de anvelope din municipiul Caransebeș, județul […] Citește!

15.000 de lei de la stat pentru românii cu panouri fotovoltaice. Când încep înscrierile în programul Casa Verde Baterii

Românii care au deja panouri fotovoltaice pot primi până la 15.000 de lei de la stat pentru achiziția bateriilor de […] Citește!

România, pe ultimul loc în UE la banii pentru cercetare! Bruxelles-ul pregătește o nouă lege care ar putea schimba regulile pentru universități și institute

România se află într-o situație dificilă în privința finanțării cercetării, iar o nouă inițiativă legislativă pregătită de Comisia Europeană ar […] Citește!

Furturi de proporții în Franța: Șase români, arestați după dispariția a peste 500 de kilometri de cabluri din cupru

Șase cetățeni români au fost arestați preventiv în Franța, fiind suspectați că au participat la o serie de furturi de […] Citește!

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Anunțul premierului despre indexare

Pensionarii ar putea beneficia de o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care veniturile […] Citește!

Temperaturi de până la -10 grade în România. Minime negative în toată țara în următoarele trei nopți

România se confruntă cu o răcire accentuată a vremii, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului în toate regiunile țării […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete