La îndemnul Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, am început realizarea unei rubrici săptămânale de dialog și reflecție. Astăzi, despre semnele adevăratei Biserici.
Afirmația „credința creștină nu este doctrină, ci viață” sună atrăgător, dar tocmai de aceea este atât de înșelătoare. O viață despărțită de adevărul învățăturii lui Hristos nu mai este viață creștină, ci doar o formă de religiozitate modelată după sentimentele și preferințele omului. Viața creștină izvorăște din adevărul Evangheliei și este hrănită permanent de acesta. Cuvântul grecesc dogma apare atât în Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament folosită de apostoli și de primii creștini, cât și în Noul Testament.
El desemnează hotărâri și decrete cu autoritate, nu simple opinii personale. Creștinismul apostolic nu a fost niciodată o colecție de experiențe religioase individuale, ci credința transmisă de Hristos apostolilor și păstrată de Biserică. Acest lucru a fost înțeles limpede de Părinții Bisericii. În lucrarea sa Împotriva ereziilor, Sfântul Irineu de Lyon arată că adevărul poate fi cunoscut deoarece apostolii au lăsat Bisericii o învățătură publică și verificabilă. Un adevăr care aduce multă mângâiere creștinilor este că Biserica nu există și nu dăinuie prin priceperea, influența, strategiile sau succesul oamenilor. Hristos Însuși a spus: „Voi zidi Biserica Mea” (Matei 16, 18). El este adevăratul Ziditor al Bisericii.
De aceea, atunci când lucrarea pare lipsită de rezultate sau când Biserica trece prin încercări și persecuții, creștinul nu are motive să deznădăjduiască. Viața Bisericii nu depinde în ultimă instanță de puterea omului, ci de harul și lucrarea lui Dumnezeu.
Dar cum poate fi recunoscută adevărata Biserică? După ce criterii o identificăm într-o lume în care există numeroase comunități care poartă numele de „creștine”? Sfântul Luca oferă răspunsul în Faptele Apostolilor 2,42: credincioșii „stăruiau în învățătura apostolilor și în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni”. Este semnificativ faptul că primul semn menționat nu este numărul credincioșilor, influența socială, frumusețea clădirilor sau prestigiul conducătorilor, ci învățătura apostolilor. Prin urmare, întrebarea esențială nu este: „Care biserică este cea mai mare, mai veche sau mai influentă?”, ci: „Unde este păstrată și mărturisită învățătura apostolilor? Acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu este predicat în adevărul său și unde Hristos continuă să slujească prin mijloacele harului, acolo poate fi recunoscută și adevărata Sa Biserică. După cum un izvor își transmite apa printr-un canal, tot astfel Dumnezeu transmite harul Său prin mijloace văzute și auzite. Cuvântul lui Dumnezeu este auzit, apa Botezului este văzută și atinsă, iar pâinea și vinul Euharistiei sunt primite de credincioși. Tocmai de aceea este esențial să știm cine este Hristos, ce a făcut pentru noi, cum primim iertarea păcatelor și ce a învățat El. Toate acestea țin de doctrină. Dacă harul este comoara, doctrina este descrierea fidelă a acestei comori.
0 Comentarii