La îndemnul Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, cunoscut pentru prețuirea pe care o poartă medicilor și personalului medical, am început realizarea unei rubrici săptămânale de dialog și reflecție împreună cu medicul neurochirurg Alexandru Goleșteanu. Într-o vreme în care medicina este redusă adesea la tehnică, statistici și eficiență, ne propunem să redescoperim și dimensiunea umană, morală și chiar spirituală a întâlnirii dintre medic și pacient.
Pr. Dr. Vintilă Rafael: Descoperirea unor forme de „conștiință ascunsă” la pacienți aflați în comă profundă ne obligă să redefinim ce înseamnă, de fapt, a fi inconștient?
Neurochirug Alexandru Goleșteanu: – Pentru o minte care acceptă doar ceea ce este direct observabil și palpabil, existența unui fenomen pare să depindă de posibilitatea demonstrării lui imediate. Totuși, nici în știință nu avem întotdeauna acces direct la realitate, ci lucrăm adesea cu modele, inferențe și interpretări bazate pe dovezi indirecte. Într-un anumit sens, și raportarea noastră la divinitate se confruntă cu această limitare a cunoașterii. Din punct de vedere medical, termenii „conștient” și „inconștient” sunt definiți prin criterii operaționale. De exemplu, coma este evaluată prin Glasgow Coma Scale (GCS), iar un scor de 8 puncte sau mai puțin este considerat, în general, compatibil cu o stare comatoasă. Aceste clasificări sunt extrem de utile în practică, însă ele rămân modele clinice construite pe observații și statistici, nu descrieri exhaustive ale experienței interioare a pacientului. Problema este că nu putem comunica direct cu un pacient aflat în comă profundă pentru a verifica ce anume experimentează în acel moment. Cu atât mai interesant este faptul că unii pacienți relatează ulterior detalii despre evenimente petrecute în jurul lor în perioada în care erau considerați clinic inconștienți. Ce înseamnă acest lucru? Erau ei cu adevărat lipsiți de orice formă de conștiință sau exista o activitate mentală pe care metodele noastre nu o puteau detecta? Mai mult, dacă unii pacienți își amintesc asemenea experiențe, este legitim să ne întrebăm dacă alții nu le-au avut, dar le-au uitat ulterior, așa cum uităm adesea visele imediat după trezire. De altfel, și fenomenul visului mi se pare fascinant. Petrecem ani întregi din viață visând, construind lumi, emoții și experiențe care pot părea extrem de reale, iar totuși înțelegerea mecanismelor prin care creierul generează și stochează aceste experiențe este încă incompletă. Toate acestea ne amintesc că există dimensiuni ale existenței umane pe care le intuim mai mult decât le stăpânim. Cunoașterea este esențială, dar nu epuizează misterul persoanei. Tocmai de aceea, întrebarea fundamentală nu este doar ce putem demonstra despre om, ci și ce anume îi dă viață și sens. Aș lega intervenția ta direct de ideea centrală a doctorului: faptul că există realități care nu pot fi măsurate complet, dar ale căror efecte sunt vizibile. Astfel trecerea devine mai organică:
Pr. Dr. Rafael Vintilă: Ceea ce spuneți este interesant, deoarece ne arată cât de prudenți trebuie să fim atunci când confundăm limitele instrumentelor noastre cu limitele realității însăși. Dacă medicina descoperă astăzi că, în anumite situații, conștiința poate continua să existe într-o formă pe care metodele actuale nu o pot surprinde pe deplin, atunci aceasta ne amintește că nu tot ceea ce este real este și imediat măsurabil.În viața duhovnicească întâlnim o situație asemănătoare. Harul lui Dumnezeu nu poate fi cântărit, fotografiat sau analizat într-un laborator, însă efectele sale pot fi observate în transformarea omului lăuntric, așa cum efectele unei activități cerebrale ascunse pot fi descoperite chiar și atunci când ele nu sunt imediat vizibile. Așa cum un trup nu poate trăi fără circulația sângelui, tot astfel viața creștină nu poate exista fără mijloacele prin care Hristos Își dăruiește harul. După cum sângele poartă oxigenul, iar medicamentul poartă vindecarea către trup, harul poartă viața lui Hristos către suflet, făcându-l părtaș lucrării Sale mântuitoare. Tainele Bisericii, în special Botezul, Euharistia, și Evanghelia nu sunt elemente secundare ale credinței, ci izvoarele din care se hrănește și se maturizează viața duhovnicească. Întrebarea decisivă nu este cât de sofisticată este religia noastră, ci dacă suntem vii în Hristos.
0 Comentarii