La îndemnul Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, cunoscut pentru prețuirea pe care o poartă medicilor și personalului medical, am început realizarea unei rubrici săptămânale de dialog și reflecție împreună cu medicul neurochirurg Alexandru Goleșteanu. Într-o vreme în care medicina este redusă adesea la tehnică, statistici și eficiență, ne propunem să redescoperim și dimensiunea umană, morală și chiar spirituală a întâlnirii dintre medic și pacient.
Pr. Dr. Vintilă Rafael: Din perspectiva dumneavoastră, considerați că noțiuni precum inconștientul sau subconștientul au un corespondent neuroanatomic identificabil, care poate fi localizat în anumite rețele cerebrale, sau ele reprezintă mai degrabă modele teoretice utile pentru descrierea unor procese complexe ale minții?
Neurochirug Alexandru Goleșteanu: Cu cât cercetarea avansează mai mult, cu atât observăm că termeni precum „conștient” și „inconștient” au fost folosiți adesea într-un mod simplificator. Realitatea pare a fi mult mai complexă și mai nuanțată decât clasificările rigide pe care le-am utilizat până acum. De exemplu, știm că starea de veghe depinde în mare măsură de Sistemul Reticulat Activator Ascendent (SRAA), o rețea difuză situată la nivelul trunchiului cerebral, pe care o putem influența inclusiv medicamentos. Dar acesta pare să fie doar fundalul, pânza pe care este pictat tabloul conștiinței, nu tabloul însuși. Cu cât înțelegem mai bine creierul, cu atât descoperim o complexitate aproape copleșitoare: neuroni, sinapse, sisteme neuronale, interacțiuni între sisteme, reflexe condiționate, experiențe psihice, emoții și comportamente care se influențează reciproc în nenumărate moduri. Există afecțiuni psihice generate de dezechilibre ale neurotransmițătorilor, dar există și stări emoționale prelungite care produc modificări neurologice măsurabile. Există traume care schimbă profund modul în care funcționează sistemele de recompensă și pedeapsă ale creierului. Totul pare conectat cu totul. De aceea, creierul îmi apare ca o ecuație cu un număr uriaș de variabile, greu de cuprins în totalitate. Într-un anumit sens, percep într-un mod asemănător și ideea de divinitate: nu ca pe ceva ce poate fi analizat exhaustiv din interiorul limitelor noastre cognitive, ci ca pe o realitate care depășește nivelul nostru obișnuit de înțelegere. Dacă ar exista o ființă capabilă să perceapă realitatea într-un mod fundamental superior nouă, este posibil ca noi să nu o putem înțelege decât foarte parțial. Asemenea unei furnici care încearcă să înțeleagă lumea umană folosindu-se exclusiv de limitele propriei experiențe. De aceea privesc cu rezervă încercările de a demonstra definitiv inexistența divinității. Mi se pare că ele pornesc uneori de la presupunerea că putem cunoaște toate nivelurile realității. Este asemănător cu situația în care cineva spune: „Nu există acel virus; l-ai văzut tu?” Faptul că nu putem percepe direct o realitate nu înseamnă automat că ea nu există.
Pr. Dr. Vintilă Rafael: Nu este posibil ca unele experiențe atribuite unei absențe a activității cerebrale să fie, de fapt, rezultatul unor circuite neuronale reziduale sau al unor mecanisme compensatorii pe care încă nu le înțelegem pe deplin?
Neurochirug Alexandru Goleșteanu: Activitatea cerebrală nu este un fenomen uniform, ci rezultatul interacțiunii dintre numeroase regiuni și circuite neuronale. Chiar și atunci când anumite zone sunt afectate sau nefuncționale, altele pot continua să funcționeze, integral sau parțial. De exemplu, în accidentul vascular cerebral, o anumită regiune poate fi distrusă, în timp ce restul creierului își păstrează funcționalitatea, ceea ce explică pierderea unor funcții specifice. În schimb, o leziune relativ mică la nivelul trunchiului cerebral poate avea consecințe dramatice, deoarece afectează structuri esențiale pentru menținerea vieții. În plus, creierul funcționează printr-un echilibru extrem de complex între neuroni care stimulează și neuroni care inhibă activitatea altor circuite. Astfel, distrugerea unei anumite regiuni nu înseamnă doar pierderea funcției respective, ci poate modifica și activitatea altor zone prin dispariția unor mecanisme de stimulare sau inhibiție. De aceea, tabloul neurologic este adesea foarte complex și „pestriț”, rezultând dintr-un raport permanent între zone funcționale-disfuncționale și mecanisme de compensare neuronală.
0 Comentarii