Web Analytics

articol scris miercuri, 10 iunie 2026

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialoguri despre om, dincolo de anatomie, cu neurochirurgul Alexandru Goleşteanu (4)

La îndemnul Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, cunoscut pentru prețuirea pe care o poartă medicilor și personalului medical, am început realizarea unei rubrici săptămânale de dialog și reflecție împreună cu medicul neurochirurg Alexandru Goleșteanu. Într-o vreme în care medicina este redusă adesea la tehnică, statistici și eficiență, ne propunem să redescoperim și dimensiunea umană, morală și chiar spirituală a întâlnirii dintre medic și pacient.

Pr. Dr. Vintilă Rafael: Din perspectiva dumneavoastră, considerați că noțiuni precum inconștientul sau subconștientul au un corespondent neuroanatomic identificabil, care poate fi localizat în anumite rețele cerebrale, sau ele reprezintă mai degrabă modele teoretice utile pentru descrierea unor procese complexe ale minții?

Neurochirug Alexandru Goleșteanu: Cu cât cercetarea avansează mai mult, cu atât observăm că termeni precum „conștient” și „inconștient” au fost folosiți adesea într-un mod simplificator. Realitatea pare a fi mult mai complexă și mai nuanțată decât clasificările rigide pe care le-am utilizat până acum. De exemplu, știm că starea de veghe depinde în mare măsură de Sistemul Reticulat Activator Ascendent (SRAA), o rețea difuză situată la nivelul trunchiului cerebral, pe care o putem influența inclusiv medicamentos. Dar acesta pare să fie doar fundalul, pânza pe care este pictat tabloul conștiinței, nu tabloul însuși. Cu cât înțelegem mai bine creierul, cu atât descoperim o complexitate aproape copleșitoare: neuroni, sinapse, sisteme neuronale, interacțiuni între sisteme, reflexe condiționate, experiențe psihice, emoții și comportamente care se influențează reciproc în nenumărate moduri. Există afecțiuni psihice generate de dezechilibre ale neurotransmițătorilor, dar există și stări emoționale prelungite care produc modificări neurologice măsurabile. Există traume care schimbă profund modul în care funcționează sistemele de recompensă și pedeapsă ale creierului. Totul pare conectat cu totul. De aceea, creierul îmi apare ca o ecuație cu un număr uriaș de variabile, greu de cuprins în totalitate. Într-un anumit sens, percep într-un mod asemănător și ideea de divinitate: nu ca pe ceva ce poate fi analizat exhaustiv din interiorul limitelor noastre cognitive, ci ca pe o realitate care depășește nivelul nostru obișnuit de înțelegere. Dacă ar exista o ființă capabilă să perceapă realitatea într-un mod fundamental superior nouă, este posibil ca noi să nu o putem înțelege decât foarte parțial. Asemenea unei furnici care încearcă să înțeleagă lumea umană folosindu-se exclusiv de limitele propriei experiențe. De aceea privesc cu rezervă încercările de a demonstra definitiv inexistența divinității. Mi se pare că ele pornesc uneori de la presupunerea că putem cunoaște toate nivelurile realității. Este asemănător cu situația în care cineva spune: „Nu există acel virus; l-ai văzut tu?” Faptul că nu putem percepe direct o realitate nu înseamnă automat că ea nu există.

Pr. Dr. Vintilă Rafael: Nu este posibil ca unele experiențe atribuite unei absențe a activității cerebrale să fie, de fapt, rezultatul unor circuite neuronale reziduale sau al unor mecanisme compensatorii pe care încă nu le înțelegem pe deplin?

Neurochirug Alexandru Goleșteanu: Activitatea cerebrală nu este un fenomen uniform, ci rezultatul interacțiunii dintre numeroase regiuni și circuite neuronale. Chiar și atunci când anumite zone sunt afectate sau nefuncționale, altele pot continua să funcționeze, integral sau parțial. De exemplu, în accidentul vascular cerebral, o anumită regiune poate fi distrusă, în timp ce restul creierului își păstrează funcționalitatea, ceea ce explică pierderea unor funcții specifice. În schimb, o leziune relativ mică la nivelul trunchiului cerebral poate avea consecințe dramatice, deoarece afectează structuri esențiale pentru menținerea vieții. În plus, creierul funcționează printr-un echilibru extrem de complex între neuroni care stimulează și neuroni care inhibă activitatea altor circuite. Astfel, distrugerea unei anumite regiuni nu înseamnă doar pierderea funcției respective, ci poate modifica și activitatea altor zone prin dispariția unor mecanisme de stimulare sau inhibiție. De aceea, tabloul neurologic este adesea foarte complex și „pestriț”, rezultând dintr-un raport permanent între zone funcționale-disfuncționale și mecanisme de compensare neuronală.

Citește și Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialoguri despre om, dincolo de anatomie, cu neurochirurgul Alexandru Goleşteanu (3)

Citește și Cuvânt şi Taine, o rubrică de rev. dr. psih. Rafael Vintilă. Dialoguri despre om, dincolo de anatomie, cu neurochirurgul Alexandru Goleşteanu (2)

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Răzvan Lucescu vrea să protejeze numele tatălui său: 1.027 de produse și servicii, trecute în cererile depuse la OSIM

Răzvan Lucescu a făcut un demers important pentru protejarea numelui tatălui său. La câteva luni după dispariția lui Mircea Lucescu, […] Citește!

Roboții au ieșit în stradă la Varșovia și au cerut reguli pentru AI. Imagini desprinse dintr-un film SF

Scenă incredibilă în capitala Poloniei: aproximativ 30 de roboți au ieșit în stradă și au mărșăluit până la Ministerul Afacerilor […] Citește!

Sfânta Maria Mică 2026: ce să nu faci pe 8 septembrie și ce spun tradițiile despre ghinion și necazurile în familie

Sfânta Maria Mică 2026 este sărbătorită pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Este una dintre […] Citește!

Dani Coman, despre viitorul lui Bogdan Andone: „Nu-mi fac griji! Finalitatea va fi tot de partea noastră”

Dani Coman, președintele lui FC Argeș, a vorbit despre viitorul antrenorului Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv în toate competițiile, 0-1, […] Citește!

Dosarul lui Ion Georgescu, închis de instanță: fostul primar al Mioveniului scapă de judecată prin prescripție

Final de proces pentru fostul primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu. Judecătoria Pitești a decis luni, 7 septembrie 2026, încetarea […] Citește!

România, împărțită între vară și toamnă. 0 grade în unele zone, peste 30 de grade în sud

România a avut parte de două anotimpuri într-o singură zi. În timp ce în zonele din centrul și nordul țării […] Citește!

Din Argeș, la Paris – o poveste despre oameni în uniformă și cooperare peste granițe

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, aniversată la 7 septembrie, IPJ Argeș ne spune povestea unui agent de poliție „pentru […] Citește!

Nicușor Dan, decizie iminentă pentru funcția de premier. Cine sunt cele trei nume analizate

Președintele Nicușor Dan analizează mai multe variante pentru funcția de premier, iar trei nume sunt vehiculate ca fiind pe lista […] Citește!

Captură uriașă la graniță: produse de lux contrafăcute în valoare de 1,8 milioane de lei, descoperite de polițiști

O captură de aproximativ 1,8 milioane de lei a fost făcută de polițiștii de frontieră, care au descoperit circa 2.000 […] Citește!

gaspipes

Alertă în Europa: rezervele de gaze sunt prea mici. Prețurile ar putea sări de 100 de euro/MWh

Europa se apropie de iarnă cu rezerve de gaze sub nivelul considerat necesar. Uniunea Europeană ar mai avea nevoie de […] Citește!

Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv cu FC Argeș: „Traversăm o perioadă grea”

Bogdan Andone a tras concluziile după înfrângerea echipei pe care o pregăteşte, scor 0-1, pe terenul celor de la FC Voluntari, în […] Citește!

„Vulturii” nu au lăsat echipa singură! Suporterii, alături de FC Argeş la Voluntari

Suporterii lui FC Argeș au fost din nou alături de echipă. La partida de la Voluntari, de astăzi, încheiată cu […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!