
După falimentul Cinematografului „Sebastian Papaiani” din Pitești (fost „Aquila”, fost „Muncitoresc”, fost „Modern”), din cauza gravelor probleme financiare, s-a înființat, în 2022, Teatrul „Victoria” (care nu o duce deloc bine).
Marele actor piteștean Papaiani devenise celebru prin filmul său de debut, „Un surâs în plină vară”, din 1963, fiind, deodată, curtat de diverși regizori și, îndeosebi, de către cel care l-a descoperit, Geo Saizescu. În 1965 apare filmul „La porțile Pământului”, cu Papaiani în rol principal, în regia lui Saizescu, în distribuție fiind, în roluri principale, Mitzura Arghezi și Marga Barbu.
Subiectul filmului ține de ideologia vremii, dar actorii și-au făcut pe deplin datoria. Fotografia prezentată e de la premiera, de la Cinematograful „Modern” din Pitești, a filmului „Un surâs în plină vară” (un film rezistent în timp, fiind difuzat de o tv. centrală chiar în noaptea de Revelion 2026). Alături de Papaiani, mai apar, pe scena din Pitești, Geo Saizescu, Mitzura Arghezi și directorul de atunci al cinematografului, Costel Marinescu.
Acum le zicem sesiuni Q&A, atunci se numeau, simplu, întâlniri cu publicul… Pentru generația tânără ce ne citește, să mai adăugăm faptul că Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Pitești, a decedat la 27 septembrie 2016, la București, și a fost un uriaș actor român de film, radio, teatru și televiziune. Tatăl său era de etnie greacă, iar un frate al lui a fost atacant la Sporting Pitești, echipa de fotbal a Piteștiului. Sebastian Papaiani a absolvit, în 1960, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.
Fotografie din 1965, din colecția lui Cătălin Tudor.
Citește și Miron Cordun: Portret al artistului la tinereţe (49)
Citește și Ludmila Ghiţescu: Portret al artistului la tinereţe (48)




0 Comentarii